Geometria sufletului

                        Bună dimineaţa, om drag! Ce mai faci? Zorii de astăzi mi-au îndreptat gândul către tine. Poate că lumina caldă din geam mi-a căzut pe chip, aşa cum mi-a căzut privirea ta altădată. Asta m-a făcut să tresar şi să zâmbesc, aşa cum fac mereu când mă gândesc la tine. Pentru că ştiu că un zâmbet uitat întotdeauna iartă prin bucuria şi gândul bun care îl însoţeşte.

                          Ai aflat? Între timp a venit toamna! Au început să ne coboare frunzele în palme şi soarele pleacă din ce în ce mai devreme. Nici noi nu mai suntem la fel. Tu ştii. Eu nu mai sunt aceeaşi chiar dacă lumea mea este la fel de nesfârşită, ca atunci când devenise, chiar şi aşa, neîncăpătoare. Doar că acum au rămas doar lucrurile simple, cele care cu adevărat contează, cele care curg în armonie peste pietre, îmbrăţişându-le cu dragoste.

                         Uneori se  întâmplă ca două linii drepte să se întâlnească într-un punct perfect, să se piardă una în neantul celeilalte şi apoi, fără să se amestece, să alunece pe drumul lor, mai departe. Desăvârşit, fără inutil, fără eroare... Mi-e dor să îţi privesc sufletul! Mi-e dor de tine, om drag! Mi-e dor să mă asculţi chiar şi atunci când nu mai am cuvinte! Poate şi doua linii paralele se întâlnesc, pe undeva, la infinit. Până atunci, prieten drag, te-mbrăţişez cu sufletul şi te salut.
                                                                                                        A. F.
                                                                                                                             Foto - google.ro