Scrisoare către Moş Crăciun

                                  Dragă Moş Crăciun,

                          Mă mai ţii minte? Sunt eu, fetiţa aceea bălaie care, în preajma fiecărui Crăciun, cu palmele lipite de fereastra rece, te căuta cu privirea prin ninsoarea de afară. Aveam o singură rugăminte: să mă ajuţi să cresc mai repede! Credeam că doar aşa, dacă voi fi mare, voi putea să port tocuri înalte ca ale mamei, nu voi mai fi nevoită să mă trezesc dimineaţa la şcoală, voi putea mânca câtă ciocolată doresc şi… voi şti să fiu aşa cum mă vor cei din jur, poate aşa mă vor iubi şi mai mult. Simţeam că oamenii mari pot face ce vor, pot fi cine vor, pot avea tot ce îşi doresc. Într-un fel, sufletul meu de copil nu minţea!

                        M-ai ajutat să cresc, Moşule! Poate nu atât de repede cum îmi doream atunci. Am crescut şi acum stau ca altădată, cu gândul la tine. Ce aş mai putea să îţi cer? Acum pot face tot ce vreau, pentru că am învăţat să fac lucruri care contează şi care se ridică din mine de la sine. Pot fi cine vreau, pentru că am ales să vreau să fiu eu însămi. Şi pot avea tot ce îmi doresc, pentru că ştiu că sufletul şi mintea mea nu au limite. Am tot ce mi-am dorit vreodată! Şi asta nu pentru că am crescut, ci pentru că tu ai ştiut să citeşti printre rânduri şi ai lăsat neatins la fereastră acel chip bălai în aşteptare. Toate acestea s-au împlinit tocmai pentru că o parte din copilul din mine nu a crescut mare niciodată.

                         Aşa că, acum, dacă se cuvine, te rog să-mi aduci sănătate, să mă pot bucura de tot ce am şi să pot primi cu aceeaşi inima deschisă toate cele care vor veni!

                            Îţi mulţumesc, Moşul meu drag! Şi te iubesc!
                                                                                                       A. F.
                                                                                                                           Foto- google.ro