,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

31 martie 2015

Calea inimii

                  Când îţi găseşti drumul, păşeşte pe el cu inima deschisa. Fără temeri de ieri şi aşteptări de mâine! Ea te va călăuzi acolo unde visul poate nu a îndrăznit să se înalţe, iar mintea ţi-a spus că nu poţi ajunge. Las-o să te călăuzească! Ea te cunoaşte cel mai bine!
                  Foto: Anca Florea - Cetatea Făgăraş
  

27 martie 2015

Fata verde

          Foto- google.ro

                      În sufletul meu au înflorit deja cireşii. Mănunchiuri albe, delicate stau cuminţi în inima mea ca într-o livadă. E mireasmă de pământ cald şi proaspăt peste tot. Dincolo, soarele tocmai stă să răsară şi să vânture noaptea de întuneric. Mi-e atât de bine! Plâng de drag la gândul că fiecare strigat şi rugă şi-au găsit locul şi menirea în primăvara mea, în copacul meu cândva desfrunzit de toamnă… acum cireş înflorit.
                      Păşesc cu grijă prin roua din ochii mei, să-i simt candoarea. Cu recunoştinţă, mă ridic pe vârfuri mângâind soarele, lăsându-mi părul în vânt să cutreiere pădure peste oameni. Fără să stau pe gânduri, mă abandonez copil bucuriei, îngăduind verdelui lumii să se sădească în fiecare por al pielii mele. Şi aşa, până la amiază, ca un graffiti pe asfalt, îmi tatuez viaţa pe viaţă, legământ de netăgăduit al ultimei peregrinări.
                     Ei, uite!  Între timp mi-au înmugurit şi braţele!  Asta înseamnă că, în sfârşit, te-au regăsit!
                                                                                        A. F.

26 martie 2015

Cu gândul departe

               Întotdeauna am invidiat păsările pentru aripile lor. Pe admirabilul specimen din imagine  l-am invidiat şi pentru că veri întregi măsura în lung şi-n lat marea, cu aerul celui care stăpâneşte locul, fără să fie nevoit să-şi facă bagajele şi să plece acasă. 
                 Pe vapor se dansa sirtaki, iar când aripile lui s-au întins în zbor, au împrăştiat, peste toţi leandrii înfloriţi ai Greciei, bucuria inimilor poposite acolo pentru un dram de zăbavă. 
                 Foto: Anca Florea 

23 martie 2015

Gând către tine

         Foto- google.ro

                  Te simt singur, abătut. Toată adâncimea asta în care aluneci şi nu te poţi opri... De unde atâta gol de tine? 
             Ţi-aş întinde mâna să te prind, mi-e teamă însă că vei aluneca şi mai mult încercând să fugi de mine. Doar o să te strig, cât pot de tare, cu toată revărsarea inimii mele peste inima ta. Te va ajunge din urmă oriunde te-ai rătăci, oriunde te-ai închide. Te voi învălui cu dragostea mea în rugăciunile din zi şi din noapte, pentru ca tu să poţi dărui mai departe dragoste ţie însuţi şi celor din jur. Voi fi mereu aici, într-un fel pe care doar tu îl poţi înţelege. Şi de care, încă ţi-e teamă.
                 Realitatea e plină de nisipuri mişcătoare. Începi să capeţi cu adevărat controlul asupra vieţii tale abia atunci când aproape l-ai pierdut de tot. E un adevăr!
                Bucură-te de ceea ce ai, primeşte ceea ce ţi se dă, ascultă-ţi inima şi fă ce îti spune ea! Lasă-te purtat de viaţă, nu te împotrivi! Iubeşte ce te înconjoară, fără teamă! Nu înţelegi? Toate lucrurile de care te temi, odată asumate, nu te coboară, te ridică! Hai sus, acolo unde îţi este locul! În soare! Zâmbetul meu îţi îngână sufletul, oriunde ai fi, oriunde te-ai îndrepta, pe oricine ai iubi. 
                                                                                        A. F.

20 martie 2015

Realităţi paralele

                  Proiect: ,,DESCOPERĂ STRADA" 
                 Evenimentul are loc în Bucureşti, la orice oră din zi şi din noapte, pe străzile oraşului, şi este susţinut de indiferenţa noastră, a tuturor. 
                  Participarea este liberă; compasiunea nu este obligatorie. 
                  Organizator principal: ,,I love Bucharest"!
                  Sponsor principal: ,,Business man made in Romania"
                              Foto: Anca Florea - Bucureşti, Universitate 

16 martie 2015

Una cu noaptea

        Foto- google.ro

                      Am început într-o noapte să număr stelele, aşa, într-o doară, cu ochii cocoţaţi pe sus şi mintea rătăcind printre ele. Când am realizat cât de prinsă eram în strădania mea, mă simţeam deja copleşită. ,,Ce faci, copilule?” ,,Mă joc cu stelele”, mi-am spus. Era un gând naiv, venit simplu în urma unei întrebări pe măsură. M-am ridicat pe vârfuri şi, într-o prelungire continuă, am atins cerul cu palmele răsfirate, împrăştiind cu blândeţe lumina şi răsfirând-o printre degete. Oasele mele deveniseră albastre. Nu mă dumiream cum, ca un miracol, lumina aceea prelungă şi caldă a străbătut atâta drum şi atâta timp ca să se izbească de mine şi să îmi îngăduie jocul. Într-un gest de recunoştinţă, mi-am deschis inima şi am lăsat-o să pătrundă înlăuntrul meu. Apoi, am închis pleoapele şi cerul s-a stins. Însă inima mea, acum albastră... strălucea.
                                                                                           A. F.

13 martie 2015

Oglindă

                 Uneori ne oglindim visurile pe dos. Asta duce la năruirea lor înainte ca acestea măcar să aibă şansa să se contureze. Teama că vor pica peste noi şi nu ne vom mai putea ridica devine mai puternică decât tentaţia bucuriei trăirii lor. 
                                                                    Foto: Anca Florea - Lacul Mogoşoaia

10 martie 2015

Bună seara, străine!


           Foto- google.ro

                   Bună seara, străine! Sunt eu, cea de la celălalt capăt al acestui şir de cuvinte. Mă tem că aş fi putut trece azi pe lângă tine, fără măcar să-mi fi dorit să te cunosc. Asta în ciuda faptului că împart uneori cu tine crâmpeie din sufletul meu. Ştiu ca eşti acolo, undeva, cuminte şi anonim, încântat sau indiferent, din pură curiozitate, plictiseală sau simplă empatie.
                    Bună seara, străine! Sunt eu, emoţia de dincolo de rânduri, vibraţia unui suflet aparent încâlcit şi rebel, ancorat într-o formă de om. Vreau doar să-ţi mulţumesc că treci, din când în când, prin viata mea.
                                                                                  A. F.

7 martie 2015

Epilog

                 Lacul Mogoşoaia era pe înserat o oglindă a celor din urmă paşi ai iernii prin primăvară. Pomii se scuturau de ultima ninsoare iar vântul, deşi rece, mirosea a încă nenăscuta iarbă verde.
                                                                                        Foto: Anca Florea

5 martie 2015

Prefaţă


 Iron and Wine - Flightless Bird, American Mouth

          Foto- google.ro

                       Ascultam cântecul acesta oriunde mergeam, aproape obsesiv. Îl fredonam şi în somn, printre vise. Devenisem acelaşi şir de note muzicale, el pe portativ, eu mărşăluind cu căştile pe urechi, pierdută pe străzile reci de toamnă. Apoi, a venit încă o zi... şi tu. Nici nu realizasem până atunci cât mă rătăcisem în mine. Tu m-ai găsit. 
                  De câteva luni, viaţa mea este un carusel. Mă învârt nebuneşte şi lumea mea dansează frenetic între lanţuri care se strâng şi se rup cu o forţă ameţitoare. Nu ştiu de ce acum, nu ştiu de ce eu, nu ştiu de ce vin, nu ştiu de ce pleacă, nu ştiu de ce se întorc. Doar se întâmplă. Am fost năucită, fericită, dezamăgită, surprinsă, plină de întrebări, răvăşită de răspunsuri, am fost foarte sus, am fost foarte jos, am râs ca o nebună, am plâns ca un copil, am râs de prea mult, am plâns de prea puţin. Curg toate ca un râu, iar eu înot printre ele ca un peştişor auriu, prins în nada vieţii mele. Şi mă rog să nu înceteze!
                       Ascult acelaşi cântec, din nou. Îl fredonez şi acum pe aceleaşi străzi, cu aceleaşi căşti pe urechi, dar prin primăvară. SUNT intens, profund, roşu, galben, verde... mi-e drag de mor de toată năuceala asta! Trăiesc visuri pe care nu am îndrăznit să le cer. Vin către mine oameni pe care nu am îndrăznit să-i strig. Unii dărâmă în mine ziduri pentru ca alţii să poată răspândi cu mine lumină. E fascinant cum totul se întâmplă de la sine, cursiv, ordonat, împlinit. Eu doar îmi deschid mintea şi sufletul. Şi ele vin. 
                        Am nevoie de timp, să nu pierd nimic. Am nevoie să îmi deschid larg inima să pot să simt tot. Am nevoie de înţelepciune să nu irosesc ceva. Am nevoie de tine să mă asculţi. Păcat că nu mai eşti. Ai fost?
                                                                                       A. F.

3 martie 2015

Aripi fără libertate

              Una dintre feţele triste, de dincolo de gratii, dintr-o grădină zoologică. E păcat că există aripi ce n-au învăţat niciodată, cu adevărat, să zboare. 
                                                                     Foto: Anca Florea

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi