- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

31 ianuarie 2016

Parfum de femeie


                           Fără petale e chipul tău iubito, fără umbre singuratice alunecând pe obraji, fără tristeţi gratuite atârnând după ureche. Alt chip senin ca al tău nu vede pământul oricât s-ar învârti, oricât ar răscoli cu copita nopţii praful de pe Lună, oricât ar răvăşi lumina zilei până la soare. Mă pierd privindu-te şi nu mă satur să mă pierd din nou! Tu nici măcar nu ştii, tu nici măcar nu crezi, tu nici măcar nu vrei... să fii atât de frumoasă! Poate tocmai de aceea eşti aşa. 
                          Mă priveşti uşor stingheră și te apropii de mine, înfăşurându-mă, fără scăpare, în zâmbetul tău. E aproape dureroasă atingerea privirii ochilor tăi, cioburi de suflet aruncate naiv pe podeaua inimii mele. Sângerez nostalgic şi pierdut. Iar tu… tu curgi prin mine.
                                                                                                                   A. F.
                                                                                                                             Foto- google.ro

25 ianuarie 2016

Mănăstirea Mraconia, Cazanele Dunării

             Crescută parcă din munte şi din balansul neobosit al Dunării, Mănăstirea Mraconia sălăşluieşte tăcută ca o fereastră a cerului în aşteptarea privitorului. Aici sufletul ţi se pierde într-o clipă, furat de încântarea locului, şi se regăseşte adunându-se din cer, pământ şi adâncuri, în cea mai desăvârşită armonie.
                                                                                                             A. F.
                                           Foto: Anca Florea - Mănăstirea Mraconia, Cazanele Dunarii, jud.Mehedinţí

19 ianuarie 2016

Pânză de păianjen


                        ,,Unele drumuri nu duc nicăieri.”, ai spus. ,,Fiecare drum duce acolo unde vrei tu să ducă.” M-ai privit neîncrezător şi ai păşit înapoi. Ţi-am zâmbit, iubindu-te în cel mai firav şi curat mod cu putinţă şi am păşit înainte. ,,Visezi prea mult!”, mi-ai spus pe un ton aproape răstit. Sufletul tău a devenit din ce în ce mai rece.,,Ce înseamnă prea mult?” Acum înţeleg de ce se temea de inima mea. ,,Fără noimă! Aiurea... fără rost...” Te-ai fi topit şi ai fi alunecat prin tine, fără să te mai poţi opri. ,,Nu înţelegi? Fără visuri suntem ca un trup fără suflare!” N-ai plecat pentru că eu am fost prea mult pentru tine, ci pentru că tu pentru tine ai fost prea puţin. ,,Revin-o cu picioarele pe pământ!” Cândva am strigat pe muţeşte. ,,Sunt pe pământ, dar în felul meu. Îmi deschid aripile pe dinăuntru, să-mi pot desena pe suflet cerul de afară.” Ai fost singurul care m-a auzit. De fapt, noi doi nu ne-am întâlnit niciodată. Doar ne-am atins aripile, din depărtare, şi ne-am zbătut pentru o clipă în dogoarea pânzei de păianjen. ,,Pleacă!” mi-ai spus. Apoi a nins. ,,Cum să plec de acolo de unde nu am ajuns niciodată?” Tot ce ai primit din mine ai pus pe pământ. Tot ce am primit din tine am luat în eter… dincolo de om şi dincolo de soare. 
                         ,,Îmi pare rău! …mai eşti?” Realitatea mea se naşte din visurile mele. Realitatea ta se naşte din absenţa lor. ,,...mie nu! …mai sunt.”
                                                                                                    A. F.
                                                                                                                 Foto - google.ro

Chopin - Spring Waltz  - www.youtube.com

8 ianuarie 2016

Noi suntem culoarea



                         Am să mă rup în albastru şi am să mă arunc în cele patru zări, fără să mă gândesc la cădere; mă va prinde cerul în braţe şi mă va trage în sus, până mă va face una cu neantul. Am să mă îmbrac în roşu şi am să ard una cu focul ce-mi închide inima într-o sămânţă de mac. Apoi, am să mă învălui în verde şi am să cuprind cu braţele mele pământul, până voi începe să miros a iarbă. Când voi dansa voi fi în galben, cu tălpile goale voi bătători în sărut lumina din soare. Violet voi fi după furtună, când liniştea de după stropii de ploaie îmi va împrăştia zbuciumul vânăt. O, da, în roz mă voi îmbrăca atunci când viaţa mă va dori în negru! - încăpăţânare deprinsă de-a lungul timpului.
                    Răvăşind  ordinea  din  dezordine, voi  colora  sufletele  din jur cu râsul meu portocaliu, îmbrăţişându-i prin tăceri sau prin cuvinte, iar iubirea mea, copilăros de naivă uneori, va fi curcubeu într-o sticlă, răvaş purtat de valuri către Dumnezeu. Dincolo de toate acestea, e un alb imaculat şi nesfârşit. Noi suntem culoarea!
                                                                                                     A. F.
                                                                                                                      Foto - google.ro
Ernesto Cortazar - www.youtube.com

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi