Gând încolţit

                   Mă închid într-un sâmbure de măr şi aştept să mă nasc copac. Ascult cum, de fraged, putrezește mărul şi mă ghemuiesc visând, într-o copleşitoare aşteptare, la îmbrăţişarea rece cu iz de pământ şi iarbă proaspăt cosită. Abia aştept să mă răsfrâng în crengi peste cerul albastru şi norii grăbiţi, să arunc ocheade furişate printre frunze scuturând vânt, să urlu de verde şi de zăpezi târzii, în timp ce strâng anotimpuri... rufe pe crengi, prinse bine cu cârlige de fum. Grea meteahnă. Timpul arde aşteptări între ziua de ieri şi cea de mâine, între ziua ce tocmai a fost şi ziua ce, poate, nu va veni niciodată.
                                                                                                      A. F.
                                                                                                                                  Foto - google.ro