- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

20 decembrie 2011

Pe-aici trece timpul.


          Timpul, singurul trecător al locului, adună nestingherit împietrirea formelor şi umbrele încă vii, în schimbare.

17 decembrie 2011

Te iubesc


                    Ţi-am spus azi că te iubesc? Dacă nu, măcar vreun gest mărunt sau o şoaptă căzută în grabă te-a făcut să simţi că eşti al meu? ... Că sunt în stare să îmi înnod fericirea de gât şi să mă arunc în braţele tale cu ochii închişi, într-o desăvârşită mistuire, ai simţit? Cum sufletul meu, înfăşurându-şi braţele în jurul inimii tale, se face râu şi curge de-a valma printre rânduri de cuvinte... simţi? Te iubesc! Ca un fluture alunec prin ochii tăi şi mă strig în pierzanie să-mi pot regăsi aripile apoi. Uneori te iubesc mai mult, alteori... doar te iubesc şi mai mult, fără să vreau, uneori fără să ştiu. Nu trăim într-o lume perfectă, ci doar într-o lume. Perfectă e clipa în care, naufragiaţi pe ultimul petec de răgaz al lumii, stăm şi ne ascultăm inimile bătând nebuneşte una în căuşul celeilalte.

25 noiembrie 2011

Free

                   Toţi suntem prizonierii propriei noastre limitări. Ceea ce uităm, de cele mai multe ori, e faptul că cheia eliberării se află tot la noi.

1 noiembrie 2011

Încă o dată


               Seară de toamnă, caldă, placută, înghesuită într-un orizont roşiatic, ...apus molcom, lunecând leneş peste zi. Sunt mai bătrână cu o zi faţă de cum eram ieri, dar mai tânără azi faţă de cum voi fi mâine. Iubesc timpul, fragilitatea lui mă înspăimântă într-un mod constructiv. Mă simt ca un magician care încearcă, într-o naivitate desăvârşită, să scoată din pachetul de clipe doar asul de treflă. Nu doar timpul e relativ ci şi magia lui, cărţile pot fi uneori măsluite.  Dar întotdeauna am cu mine jobenul magic din care, dacă pun o boabă de tristeţe, scot apoi un zâmbet urecheat. Asta atunci când un nesuferit de Joker mi se lipeşte de degete, într-un hilar umor negru. Dar nu e bai, cât timp sufletul meu cere la scenă deschisă emoţia unui alt şi alt curcubeu, nici o ploaie de pe pământ nu îl va  putea  uda  atât  de  tare încât să îl șteargă. Deci Doamne, indiferent de prognoza vremii de mâine, te rog, lasă-mă să mai fiu mai tânără azi faţă de mâine, să-mi încerc magia pentru încă o zi.  .... şi mulţumesc pentru decarul de astăzi J .

Freedom.

27 octombrie 2011

La stână II


                                                                                                 Maramureş - Borşa 2011

22 octombrie 2011

Ne-am rătăcit ţinându-ne de mână şi iubind


                    Ne-am rătăcit, pentru o clipă, ţinându-ne de mână şi iubind ...pe noi înşine şi unul pe altul ...praful din jur şi ,,eul" răzvrătit din celălalt. Cum să fac ,,să ne întâlnim din nou", să pot să împart cu tine ceea ce simt, ceea ce mă răscoleşte şi mă inspiră, ceea ce sunt? Mi-aş dori să pot să-ţi pun inima mea în palmă şi să-ţi pecetluiesc cu un sărut pumnul strâns peste bătăile ei. Şi să nu doară înstrăinarea de ea. Mi-aş dori să nu am nevoie de cuvinte, să nu mai sap pe chipul tău nedumerirea răstălmăcirii lor. Să tac, să simt şi tu să ştii totul, să fii o prelungire a sufletului meu. Să putem  adormi în dimineaţa din zi, toropiţi de tăcerea nopţii din urmă. Şi-apoi să nu pot trăi fără tine, să fii singura îmbrăţişare de pe pământ în care să pot să mă pierd şi să mă simt mai întreagă ca oricând. Mi-aş dori să poţi să mă cunoşti aşa cum pot fi doar pentru tine. Şi-apoi... să nu mai uiţi.  

4 octombrie 2011

Mi-e dor de o ploaie


                 Scrâşnesc din dinţi a plictiseală şi privesc lung pe fereastră. Acelaşi apus portocaliu din fiecare seară, căzut cuminte printre blocuri, aruncă, în sfârşit, puţină culoare peste cenuşiul betoanelor înghesuite la orizont. Mă simt ca Nero privind Roma în flăcări. Gândul ăsta mă amuză. Zâmbesc copilăreşte şi mă scufund în mintea mea, într-o încercare de ,,refresh" a opţiunilor de petrecere a puţinului timp liber rămas. Sirena unei ambulanţe mă fură din peisaj; ies pe balcon trăgând în piept aerul plăcut de seară. Nu departe, se aud copii clopoţindu-şi glasurile şi împrăştiind entuziasm şi şăgălnicie peste umbrele înalte şi nemişcate din jurul lor. Încet - încet se aprinde câte o fereastră şi purpuriul se strânge neputincios sub pasul grăbit al încă unei zile trecute. Ferestrele luminate închid umbre mişcătoare în cutii de chibrit şi aproape nimic nu mai tresare dincolo de detalii. Îmi dau seama că toată această linişte ce scufundă oraşul dinaintea mea e doar o aparenţă. Suntem ca o adunătură de melci. Ne închidem în cochilii şi aşteptăm începuturi.
                        Mi-e dor de o ploaie!

19 septembrie 2011

Te iubesc!


                      Am nevoie de blândeţea mâinilor tale şi de privirea ta caldă şi dureros de albastră, căzând peste mine ocrotitoare. Încă am nevoie de tine, înca mi-e dor să mai fiu un copil agăţat de sufletul tău şi să cresc iubindu-te mai mult decât aş putea înţelege. Dar uşa nu se mai deschide ca tu să apari şi să mă satur de tine, de toată lumina pe care o împrăştii îmbrăţişându-mă cuminte. Glasul tău încă alunecă prin mine strigându-mă... eu aş veni, dar încotro să o iau? Îţi revăd în minte forma micuţă şi blajină... lacrimi cad în mine, peste amintiri. 
                         Am o gramadă de lucruri să-ţi spun. Aş vrea. Mă risipesc în dorinţa de a răscoli lumea până la tine. Tu m-ai iubit atât de simplu, atât de cald, firesc, fără nicio aşteptare, fără niciun gest de prea mult sau prea puţin. Ce dor îmi e de tine! A trebuit să pleci ca să înteleg cât de mult eşti. Şi nu ştiu cum să fac să te uit puţin, să pot să nu te mai aştept. Mi-e teama doar că tu, acolo unde te afli, nu ai cum şti asta... sau poate, pur şi simplu, nu contează... acolo. Te iubesc! Sărut mâna! 

18 august 2011

Nostalgii


    
Ştie cineva cum să fac să întorc timpul, nu de tot, doar puţin, cât să îmi slobozesc sufletul şi mintea în dogoarea libertăţii de a fi copil, ... să simt din nou bucuria inocenţei şi puterea de nedescris prin care se pictau, atât de simplu şi frumos, culorile copilăriei? Ştie cineva drumul înapoi, un drum care să doară de încântare mai mult decât o amintire?
        A fost lumea noastră mică în care am păşit alături de bucuria unuia sau de tristeţea altuia, învăţând din aproape, bucurându-ne şi întristându-ne totodată, înălţându-ne unii pe lângă alţii, tot mai sus. Suntem un arbore din care, fiecare, la momentul lui, a crescut şi s-a desprins într-o ramură, crescând mai departe, împrăştiind anii ca pe frunze, îmbrăţisând alte ramuri, înflorind alţi copaci. Ne-am cam rătăcit dar, fără să ştim, hrănim fiecare clipă a vieţii noastre cu seva unei singure rădăcini, aceeaşi pentru noi toţi. Astfel, oriunde ne-am afla, oricât de diferiţi am fi acum, noi toţi avem un lucru în comun: e punctul în care sufletele noastre se unesc atunci când privim înapoi. 
              Un punct pentru alţii, un întreg univers pentru noi.

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi