,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee
20 decembrie 2014
18 decembrie 2014
Umbre în iarnă
Grăbesc
pasul. Mă uit în urma mea, nu e nimeni, ...doar pomi și lumini răzlețe, umbre. Mă
pierd în ceața deasă și suflu din când în când peste mâinile înghețate, împreunate
sub bărbie. E noapte. Și eu umblu haihui prin ea. Mi-e drag de mine nălucă prin
beznă, răscolind întunericul spre casă. Un câine îmi ține companie. Mă aplec
spre el mângâindu-l și dezmierdându-l ușor prin blana udă.
Mă încumet
să mă așez pe o bancă. E rece! Privesc luminile închise în blocul din fața mea și
încerc să culeg poveștile de dincolo de ferestre. Unele se sting, altele se
aprind ...un microunivers prins agrafă pe strada mea, ...visuri
de împlinit, cuvinte blânde sau seci, ...inimi care bat împreună.
Povești. Nu le știe nimeni, se scriu singure între pereții de beton şi ard în inima fiecărui om, odată cu el. Lungmetraj ireversibil, iremediabil, de neoprit.
Am
îngheţat. Dar inima mi-e caldă, o simt luptând pentru mine. Mai am puțin până
acasă. Privesc luna aburindă din dreapta mea și-i fac cu ochiul zâmbindu-i larg,
într-un flirt pe față. Mă privește impasibilă. Nu-i sunt pe plac. O las în toanele
ei și mă întorc la pașii mei, grăbindu-i. Intru în scara blocului răsuflând ușurată.
Ușa se închide în urma mea și zgomotul ei răsună în mine ca un ecou. Aud cuvinte cum cad, acum scriind povestea mea. Se deșiră ca un ghem de lână, depănat
de sunetul cheilor băgate în ușă și terminând cu somnul cald și odihnitor de
sub plapumă. Pe curând. Noapte bună!
16 decembrie 2014
15 decembrie 2014
10 decembrie 2014
Dans
Spune-mi
tu lumină de dimineață, să mă trezesc? Adună-ți te rog lumina
zorilor pe inima mea și spune-mi. Dacă e ,,da”, șoptește-mi numele și închide-l
până seara într-un vals prin iarba udă. În neștire. Cu patimă. Cu mâinile
ferecate de necugetare. Cu gingășia tălpilor goale răscolind roua din verde, …cu călcâiele sărutate de pământ… Îmbracă-mă în minciuni nevinovate, albe, cu
umbre lungi, diafane și dă-mi partener un înger cu o aripa. … să pot să-i țes pe portativ, din note, aripa
pierdută.
A. F.
A. F.
8 decembrie 2014
7 decembrie 2014
Dor
Mi-e
dor de portocala rostogolită în cizmuliță de mâinile lor îngândurate. Aceleași mâini care altădată mă mângâiau tandru pe creștet și mă hrăneau
când eram bolnavă sau prea mică. Tot ele mă ridicau, tot ele îmi înnodau șireturile,
tot ele mă certau și apoi îmi ștergeau lacrima pe obraji. Mi-e dor de ochii lor
sorbindu-mi emoția din gesturile de copil. Dacă aș fi știut, aș fi împietrit în
momentul acela de încântare pentru ca fericirea lor să fie fără sfârșit. Mi-e
dor.
A. F.
A. F.
3 decembrie 2014
29 noiembrie 2014
24 noiembrie 2014
Către Tine
Ştiu Doamne, nu sunt aşa cum
ceilalţi spun ca ai vrea să fiu. Nu sunt mai nimic din ceea ce are a fi
perfecţiunea. Și totuși, mă gândesc că nu toate imperfecţiunile mele sunt
inutile, nu toate dor, nu toate strică. Unele mă ajută să le corectez pe
altele, mă ajută să înţeleg, ...într-un fel mă aduc mai aproape de Tine prin însăși
greşeala lor.
Chiar dacă nu sunt așa cum Ți-ai dori
să fiu, nu înseamnă că nu Te iubesc. Doar că nu am puterea să lupt să pot a fi
mai mult, acum. Mă cunoşti cum nu a reuşit nimeni vreodată şi eu ştiu că nu
vrei doar să mă schimbi. Tu speri, în cel mai simplu, pur şi necondiţionat mod,
să-mi fie bine şi asta aduce în mine, mai mult ca orice, dorinţa de schimbare.
Cu cât îmi doresc să fiu mai bun, cu atât ştiu că dragostea Ta e fără
margini. Iubirea Ta mă schimbă! Dar, Doamne Dumnezeul meu, dacă aş fi un om fără
cusur, ai mai fi atât de aproape de mine, m-ai mai iubi aşa de mult?
A. F.
A. F.
18 noiembrie 2014
Aripi de hârtie
Fluturii sunt nebuni! Nebuni pentru că
iubesc lumina mai presus de ei înșiși, instinctiv. Ei cred ca zboară drept chiar și atunci când zborul lor e circular. Încearcă
doar să se orienteze căutând lumina.
Fluturele e fascinat, buimăcit. Și
naiv. Lumina îl orbește. Îi simte căldura. Nu se ferește pentru că are încredere
în ea. Nu
înţelege mare lucru din ce i se întâmplă, dar simte că a ajuns unde trebuie. Entuziasmul
devine un soi de încântare. Oamenii îl privesc și nu înțeleg.
Îl cred prost și disperat. Nu înțeleg că dincolo de orice înfățișare, ei înșiși
sunt lumină... și fluturi, în același timp. Ego-ul lor se contractă și începe să
se teamă, încercând să găsească strategia în a supraviețui. Însă iubirea este
cea mai bună strategie. Nu iubirea aceea primitivă, deghizată, ci acea
iubire necontrolată, aproape nefirească în jurul căreia un fluture se învârte
nebun, dintr-o chemare de dincolo de el... și moare.
A. F.
A. F.
16 octombrie 2014
6 octombrie 2014
Zi de toamnă
Îngălbenesc copacii înlăuntru meu și palmele
îmi miros a toamnă. Printre degete, una câte una, cad frunze de pe fruntea mea,
așternând covor peste glezne. Mi-e rece. Mă simt goală. Simt cum toată căldura
trupului mi se scurge prin vene, hrănind cu disperare iarba încă verde. Nu sunt
tristă, doar mor puțin, cât o adiere de vânt în înconjurul lumii. Îmi umplu
mintea de crizanteme albe, cu miros de pământ, și-mi ascund sub talpă strugurii
mustind de pe dealuri.
E târziu. Pleoapele-mi sunt grele sub bruma ce-mi ține
zălog o lacrimă. O curg resemnată pe dinăuntru, încercând să-mi adun toate culorile
prăfuite într-o pictură hibernală, pe care o atârn ostentativ, oblon peste inimă.
Mă sting ușor, ca o vară târzie, cu ochii pierduți după soare. E toamnă iar.
A. F.
A. F.
30 iulie 2014
Oglindă
Pentru o clipă, mi-am răstignit sufletul pe cer. Nu m-a durut. Chiar deloc. Ştiam că, a doua zi, îl voi putea aduna raze de pe acelaşi neant, sădindu-mi-l în piept ca pe un nou început. Aşa e viaţa. Iar eu, scotocind cuvinte-n necuvinte, ... trec prin ea, fluierând a visare.
Foto: Anca Florea - Lacul Techirghiol
29 iulie 2014
28 iulie 2014
25 iulie 2014
20 iulie 2014
18 iulie 2014
17 iulie 2014
14 iulie 2014
10 iulie 2014
9 iulie 2014
8 iulie 2014
6 iulie 2014
3 iulie 2014
26 iunie 2014
24 iunie 2014
21 iunie 2014
19 iunie 2014
17 iunie 2014
16 iunie 2014
13 iunie 2014
12 iunie 2014
11 iunie 2014
10 iunie 2014
9 iunie 2014
6 iunie 2014
5 iunie 2014
3 iunie 2014
30 mai 2014
Oda bucuriei
A fost o zi în care mi-am spus că totul e posibil. Și-am
crezut în minuni. Mi-am dorit o minune. M-am scuturat de tot ce-mi ținea umbră
și am început să caut așa-zisul ,,imposibil” de care aveam nevoie. Un ,,imposibil”
simplu, al meu. L-am căutat cu ochii deschiși și l-am visat privind
încrezătoare înainte. L-am strigat și-am așteptat răbdătoare să-i ajung
într-atât de aproape încât să mă audă. N-am renunțat nicio clipă. Nu m-am oprit
să-l caut, să-l aștept, să-l nasc în mintea mea dorindu-l aievea.
Și totuși, la un moment dat am realizat că ceva s-a
schimbat. Am început să nu mai am nevoie de mai mult. Pur și simplu m-am oprit.
Nu a mai existat înainte sau înapoi. Am privit doar în mine și în aproapele
meu. Aveam tot. Eram fericită fără să mai caut, fără să mai aștept altceva. Fără șovăială, liniștea
se pitise pe nesimțite în mine și de atunci îmi scrie zilnic pe suflet... oda
bucuriei!
A. F.
A. F.
29 mai 2014
28 mai 2014
27 mai 2014
24 mai 2014
23 mai 2014
21 mai 2014
20 mai 2014
16 mai 2014
15 mai 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi