Desculţ

                        Când intri în sufletul meu, te rog, intră desculţ! Pe podeaua lui am desenat flori vii, care respiră. Păşeşte, dar cu grijă. În niciun caz, nu alerga! Vei obosi repede şi, când vei fi convins că ai ajuns departe, vei realiza că n-ai făcut decât să stai pe loc. De-ţi vei dori prea mult sau prea curând să ştii, să înţelegi, să vrei, să ai, să iei, te vei irosi rătăcindu-te în zadar prin mine. Prin cămăruţele mele nu poţi înainta mişcându-ţi picioarele sau dând din braţe, ci doar ascultându-ţi şi urmându-ţi propriul suflet, iubindu-te şi respectându-te într-atât de mult încât să fii capabil să mă iubeşti şi să mă respecţi şi pe mine. Poţi cere orice doreşti, dar nu poţi lua cu tine nimic din ceea ce nu ţi se cuvine. Poţi veni şi pleca oricând, dar nu poţi rămâne mai mult decât cred eu că este benefic să rămâi.

                     Când intri în sufletul meu, fii tu însuţi/însăţi. Poţi râde, poţi plânge, poţi certa, poţi iubi, poţi urî, poţi fi tu aşa cum eşti. E loc destul pentru orice face parte din tine. Îţi pot fi prieten, frate, soră, simplu ascultător sau călăuză. Te voi îmbrăţişa cu toată fiinţa mea şi nicio temere nu mă va putea opri să te iubesc. Doar un singur lucru te rog, descalţă-te când paşeşti înăuntru. Nu atât pentru faptul că ai putea aduce cu tine praful de afară, ci mai ales pentru că, lăsându-l la intrare, s-ar putea să îţi placă să umbli desculţ şi dincolo de mine, atunci când ai să pleci. De-ţi vei da voie să simţi sub tălpi, din glod, cum creşte verdele de iarbă, îţi vei da voie ţie însuţi/însăţi să creşti mai sus de omul care eşti.
                                                                                                    A. F.
                                                                                                                               Foto - google.ro