,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

20 decembrie 2011

Pe-aici trece timpul.


          Timpul, singurul trecător al locului, adună nestingherit împietrirea formelor şi umbrele încă vii, în schimbare.

17 decembrie 2011

Te iubesc


                    Ţi-am spus azi că te iubesc? Dacă nu, măcar vreun gest mărunt sau o şoaptă căzută în grabă te-a făcut să simţi că eşti al meu? ... Că sunt în stare să îmi înnod fericirea de gât şi să mă arunc în braţele tale cu ochii închişi, într-o desăvârşită mistuire, ai simţit? Cum sufletul meu, înfăşurându-şi braţele în jurul inimii tale, se face râu şi curge de-a valma printre rânduri de cuvinte... simţi? Te iubesc! Ca un fluture alunec prin ochii tăi şi mă strig în pierzanie să-mi pot regăsi aripile apoi. Uneori te iubesc mai mult, alteori... doar te iubesc şi mai mult, fără să vreau, uneori fără să ştiu. Nu trăim într-o lume perfectă, ci doar într-o lume. Perfectă e clipa în care, naufragiaţi pe ultimul petec de răgaz al lumii, stăm şi ne ascultăm inimile bătând nebuneşte una în căuşul celeilalte.

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi