,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

27 octombrie 2011

La stână II


                                                                                                 Maramureş - Borşa 2011

22 octombrie 2011

Ne-am rătăcit ţinându-ne de mână şi iubind


                    Ne-am rătăcit, pentru o clipă, ţinându-ne de mână şi iubind ...pe noi înşine şi unul pe altul ...praful din jur şi ,,eul" răzvrătit din celălalt. Cum să fac ,,să ne întâlnim din nou", să pot să împart cu tine ceea ce simt, ceea ce mă răscoleşte şi mă inspiră, ceea ce sunt? Mi-aş dori să pot să-ţi pun inima mea în palmă şi să-ţi pecetluiesc cu un sărut pumnul strâns peste bătăile ei. Şi să nu doară înstrăinarea de ea. Mi-aş dori să nu am nevoie de cuvinte, să nu mai sap pe chipul tău nedumerirea răstălmăcirii lor. Să tac, să simt şi tu să ştii totul, să fii o prelungire a sufletului meu. Să putem  adormi în dimineaţa din zi, toropiţi de tăcerea nopţii din urmă. Şi-apoi să nu pot trăi fără tine, să fii singura îmbrăţişare de pe pământ în care să pot să mă pierd şi să mă simt mai întreagă ca oricând. Mi-aş dori să poţi să mă cunoşti aşa cum pot fi doar pentru tine. Şi-apoi... să nu mai uiţi.  

14 octombrie 2011

Borşa, Maramureş - aug.2011

                Nimic nu se compară cu lumină împraştiată de simplitatea şi frumuseţea sufletului.

4 octombrie 2011

Mi-e dor de o ploaie


                 Scrâşnesc din dinţi a plictiseală şi privesc lung pe fereastră. Acelaşi apus portocaliu din fiecare seară, căzut cuminte printre blocuri, aruncă, în sfârşit, puţină culoare peste cenuşiul betoanelor înghesuite la orizont. Mă simt ca Nero privind Roma în flăcări. Gândul ăsta mă amuză. Zâmbesc copilăreşte şi mă scufund în mintea mea, într-o încercare de ,,refresh" a opţiunilor de petrecere a puţinului timp liber rămas. Sirena unei ambulanţe mă fură din peisaj; ies pe balcon trăgând în piept aerul plăcut de seară. Nu departe, se aud copii clopoţindu-şi glasurile şi împrăştiind entuziasm şi şăgălnicie peste umbrele înalte şi nemişcate din jurul lor. Încet - încet se aprinde câte o fereastră şi purpuriul se strânge neputincios sub pasul grăbit al încă unei zile trecute. Ferestrele luminate închid umbre mişcătoare în cutii de chibrit şi aproape nimic nu mai tresare dincolo de detalii. Îmi dau seama că toată această linişte ce scufundă oraşul dinaintea mea e doar o aparenţă. Suntem ca o adunătură de melci. Ne închidem în cochilii şi aşteptăm începuturi.
                        Mi-e dor de o ploaie!

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi