,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

26 august 2015

Râul verde


                           Prin mine curge un râu! Izvorăşte din cel mai profund loc al inimii mele. Iar eu vreau să ajung acolo. Nu contează câte cojoace voi da jos de pe mine, nici câţi oameni se vor perinda pe lângă pasul meu, mergând împreună sau rămânând în urmă, nici câte îndoieli voi escalada, nici câtă vreme din viaţa mea va trece.
                           Într-un timp, adunam pietre de pe drum. Le strângeam ridicând cu ele diguri înalte pe maluri, ferindu-mi râul de oameni, de teamă să nu-l transforme într-un lac. Dar cu cât digurile s-au înălţat, râul meu a devenit din ce în ce mai singur şi-a secat. L-am tot strigat să se întoarcă... l-am rugat… l-am aşteptat... Am stat zile, ani în şir pe mormanul meu de pietre, privind în zare şi încercând să înţeleg. Mi-era cumplit de sete! Mi-era cumplit de dor de mine! Ştiam că e ascuns pe undeva. Îl auzeam curgând, dar nu-l vedeam. Îl simţeam alergând prin mine, dar nu-l ştiam. Curgea pe dedesupt. Şi-am început să scap de pietre, încet, una câte una, zid după zid, la fiecare pas o piatră. Apoi am început să sap…  să râd, să plâng, să dezleg, să accept, să împac, să scot la lumină picătură cu picătură şi să-l las să curgă în voie la vale, liber… iarăşi râu… mai râu ca niciodată!
                       Acum mă duc în sus, urcând către izvor. N-am avut curaj niciodată să ajung până acolo, în inima inimii mele. Dar sunt pe drum. Am cale! Merg fără şube, fără ziduri, fără priviri înapoi. Şi le zâmbesc cu recunoştinţă tuturor celor care vor să mă încalţe. Ei nu înţeleg de ce îmi place să păşesc desculţă, că am nevoie să-mi înfing rădăcinile până în seva pământului, ca apoi să-mi ridic verdele din frunze dincolo de soare. Se tem pentru mine. Eu nu. 
                                                                                                       A. F.
                                                                                                                              Foto - google.ro

15 august 2015

Soarele din iarbă

                     Alunecase ca o lună neagră peste soare, bâzâind continuu. Fără să stau pe gânduri, m-am apropiat de ea, în speranţa că voi apuca să prind măcar un cadru ca lumea, înainte să îşi ia zborul. 1,2,3,4...7,8... Nici nu mă băga în seamă. Şi-a văzut de treabă, ignorându-mă total. Şi bine a făcut! Mi-a dat ,,ignore”, lezându-mi olecuţă orgoliul, dar m-am ales cu o frumoasă eclipsă parţială de soare, captiva în obiectiv.  
                                                                                                          A. F.
                                                                                                                                                 Foto: Anca Florea

11 august 2015

File de poveste


                   Cartea mea e deschisă. Încă se scrie. Întâmplările se succed cu repeziciune, decorurile nasc anotimpuri noi, greu de imaginat vreodată, iar personajele se schimbă de la o zi la alta, uneori fără a mai avea timp de vreo replică. Doar eu rămân hoinărind prin fiecare pagină, admirând până la rătăcire profunzimea albului imaculat prin care păşesc cu încântarea unui copil desculţ de lume.
                           Cu fiecare pas sunt mai aproape de mine. Cu fiecare îngânare de lumină sunt mai aproape de cer. În fiecare rugă râvnesc calea către literele de care am nevoie, cer înţelepciune şi îndemânare să le adun în cuvinte potrivite şi inimă deschisă să le pot aşterne cu bucurie şi rost. E o carte despre cum învăţ să mă iubesc pe mine însămi şi pe toţi ceilalţi... despre cum să dăruiesc şi să trec mai departe... despre cum să primesc şi să mulţumesc cu recunoştinţă... despre cum mă şlefuiesc întâmpinând rigiditatea omului şi duritatea diamantului ce zac în mine. E despre cum îmi definesc valorile reale, despre cum mă descopăr dincolo de cutiuţe şi alte ambalaje de prisos, despre smerenie şi iertare, despre cum să iubesc viaţa, firescul, ceea ce este şi să trec mai departe. E despre mine... despre tine... E despre fiecare în parte şi despre noi toţi la un loc.
                          Nu ştiai ? Scriu  o  carte.  O carte pe care mi-am tot propus să o scriu încă de când eram copil. Am amânat de atâtea ori primele rânduri! Nu bănuiam că eu deja o scriam... de ani buni! De la prima gură de aer!
                           Fiecare dintre noi e scriitorul cărţii lui! Zi de zi! Fiecare cu talentul şi inspiraţia lui, cu iscusinţa sa în caligrafie, încearcă în felul său să stea drept şi cu folos, precum un semn de carte printre nepreţuitele file de viaţă... file de poveste.
                                                                                                   A. F.
                                                                                                                            Foto - google.ro

7 august 2015

După soare

                   Păşeam cu tălpile răvăşind nisipul pe plajă şi cu sufletul răvăşind norii adunaţi deasupra. M-am  privit în oglinda apei şi mi-am zâmbit. Mi-am umplut cu recunoştinţă inima şi mintea şi am mulţumit în gând zilei ce se pregătea să plece. 
                     Puţin mai departe, spre celălalt pod, lumina oglindită îmi zâmbea şi ea. Mi-am deschis toată inima şi am cuprins-o cu toate braţele iubirii din mine, până am devenit una cu ea... dincolo de sfârşit...  dincolo de tot ce ma delimita.
                     A.    F.
                                                                                                                 Foto: Anca Florea

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi