Vreau să beau o cafea tare, fără zahăr. Crezi ca m-ar trezi din moțăiala
asta? Casc încontinuu, iar ochii mei spun că încă îmi mai doresc câteva vise.
Mă simt ca un bolovan leneș, imens și... împietrit. Brrr!, afară-i ceață și
frig... încă. Dincolo de fereastră, copacii se pleacă unii spre altii, goi și
nestingheriți într-o îmbrățișare neputincios de greoaie și nehotărâtă. Măi, eu
sigur m-am trezit? Las copacii în voia vântului și încerc să-mi
fac realizabilă ideea cu cafeaua. Habar nu am ce fac, sunt pe pilot automat și...
se pare că am făcut ceva cafele la viața mea, a ieșit bună! Îmi iau cana
fierbinte în palme și degust cu maximă plăcere aroma plină de amărăciune. Bună
rău! Iau câteva înghițituri și continuu să o savurez în fața ferestrei. Luuuungă
iarnă! Îmi lipesc cana de piept de parcă aș vrea să-mi dezgheț toată apatia
unei depresii în devenire. Și copacii ăștia, tot se mai aleargă? Poate dacă nu
ar alerga toți odată în aceeași direcție s-ar mai și prinde unii pe alții! Să
vină odată primăvara asta! Hai că m-am trezit!!!
,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee
31 martie 2013
30 martie 2013
29 martie 2013
27 martie 2013
26 martie 2013
25 martie 2013
23 martie 2013
Tu
Bate vântul îngrozitor. Încerc să mă grăbesc cât pot; o pereche de aripi ar face minuni! Ridic din sprincene mascând un zâmbet şi gonesc mai departe, trosnind alert tocurile de asfalt. O şuviţă rebelă îmi alunecă gâdilându-mi nasul, lăsându-se prinsă într-un balans continuu, precum stergătoarele unui parbriz. Pufăi ușor nervoasă. O urmăresc copilăreşte cu ochii încrucişaţi şi încerc să o prind cu vârful degetelor, agătând-o în fugă după ureche. Aşa, acum e mai bine.
Străzile devin apăsător de aglomerate. Știu că mă aștepți și gândul că aș putea pierde chiar și un minut fără tine mă irită. Mă strecor curgând printre oameni, lăsându-i în urmă, prinși într-o abstractă mișcare statică. Încă puțin. Inima îmi bate cu putere și am impresia că fiecare pas pe care îl fac e un prilej pentru ea să îmi sară printre pașii aruncați pe trotuar. Simt nevoia să-mi pun mâna stângă pe piept și zâmbesc naiv, e încă acolo.
Străzile devin apăsător de aglomerate. Știu că mă aștepți și gândul că aș putea pierde chiar și un minut fără tine mă irită. Mă strecor curgând printre oameni, lăsându-i în urmă, prinși într-o abstractă mișcare statică. Încă puțin. Inima îmi bate cu putere și am impresia că fiecare pas pe care îl fac e un prilej pentru ea să îmi sară printre pașii aruncați pe trotuar. Simt nevoia să-mi pun mâna stângă pe piept și zâmbesc naiv, e încă acolo.
În sfârșit, ajung pe ultima străduță și ...te zăresc. Ce șuvoi cald, copleșitor se revarsă în mine odată cu zâmbetul ăsta! Tu! Ce ciudat percepem timpul când iubim, întotdeauna e prea puțin sau prea mult ...la naiba, nu contează nimic atunci când nu sunt cu tine. Iar acum sunt! Te prind în brațe și mă abandonez ție, prinzându-ți din zbor sărutul și îmbrăcându-te dintr-o mișcare cu sufletul meu. Tu! Mi-a fost atât de dor, ...atât de dor! Brațele tale ridică ziduri pe lângă mijlocul meu iar ochii tăi, iubindu-mă, mă privesc pe dinăuntru. Mi-ai lipsit atât de mult, ...atât de dor, ...tu!
Ce straniu! Dincolo de noi e o lume întreagă. Dincolo de lume, e doar inima mea bătând nebunește pentru tine.
Ce straniu! Dincolo de noi e o lume întreagă. Dincolo de lume, e doar inima mea bătând nebunește pentru tine.
Amazing Piano song: http://www.youtube.com/watch?v=3dM2qCCg6GE
21 martie 2013
20 martie 2013
15 martie 2013
12 martie 2013
8 martie 2013
7 martie 2013
5 martie 2013
4 martie 2013
1 martie 2013
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi