,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

3 aprilie 2016

Între cer și pământ


                       Printre paşii aruncați pe caldarâm, o monedă de 5 bani licărește în soare. Mă opresc privind-o îndoielnic și încerc să cântăresc norocul ce a dat peste mine. Zâmbesc ironic, dar asta nu mă oprește să mă aplec și să o culeg din praful de pe drum. O las să cadă în poșetă și, cu siguranța norocului la purtător, îmi continui drumul către rutina unei zile oarecare. - Ea acolo, în întuneric, printre toate nebuniile posibile și imposibile din geanta unei femei. -
                      Ziua a trecut sfidător de repede și strada, aproape goală acum, mi se întinde înainte, spre casă. Măresc pasul și privesc în sus, peste oameni, lucruri, zgomote, umbre și alte cele, căutând parcă o oază în care să mă pot opri. Văd luna mare, rotundă, strălucind imensă în noapte. Ca un deja-vu, mă opresc ancorându-mi privirea de ea și încerc să cântăresc cât mă costă încă un strop de imaginaţie. Am zâmbit ironic, dar asta nu m-a oprit să mă ridic și să o culeg de pe cer. O las să cadă în inima mea și, cu încântarea unui vis la purtător, îmi continui drumul către odihna unei nopți oarecare. - Ea acolo, în lumină, printre toate nebuniile posibile și imposibile din inima unei femei. -

10 comentarii:

Anonim spunea...

Frumos. O trecere, aproape elegiacâ, pintre vise, speranțe și amintiri. Toate astea, pentru o mică monedă, remember al unei perioade puerile, în sensul bun, în care puteai să mai crezi în Fortuna... Frumos.

Anca Florea spunea...

Multumesc!

Unknown spunea...

Un ieri dupa azi ... maine...

Anonymous spunea...

Numele meu este Emily, eu și soțul meu suntem căsătoriți de aproximativ 8 ani acum. Am fost căsătoriți fericiți cu doi copii, un băiat și o fată. Acum 3 luni, am început să observ un comportament ciudat de la el și câteva săptămâni mai târziu am aflat că soțul meu vede pe cineva. A început să vină acasă târziu de la serviciu, ca înainte, nu-i mai pasă de mine sau de copii, uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă de câteva zile. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia această problemă, dar fără niciun rezultat. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor pentru a-l face să revină la normal. În timp ce navigau pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera că Dr. Ogala poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale, la restabilirea relațiilor rupte și așa mai departe. Deci, am simțit că ar trebui să-l încerc. L-am contactat în legătură cu problema mea și el a făcut o vrajă pentru mine. Două zile mai târziu, soțul meu îl va schimba, îmi va spune foarte bine că eu și copiii îi spun că ne iubește atât de mult, încât și-a cerut scuze pentru greșelile pe care le-a făcut și a promis că nu o va mai face niciodată. De atunci, totul a revenit la normal. Eu și familia mea locuim din nou fericiți împreună. Mulțumesc dr. Ogala. Dacă aveți nevoie de un aparat care poate arunca o vraja care funcționează cu adevărat, vă sugerez să îl contactați. Nu te va dezamăgi. Acesta este e-mailul său: e-mail: drogalad02@gmail.com și, de asemenea, WhatsApp +2347049668119 ....

Anonim spunea...

Sunt Catherine din Marea Britanie, am aflat că soțul meu mă înșela cu un coleg! Suntem căsătoriți de 4 ani acum cu 2 copii cu o mulțime de momente uimitoare împreună, am vrut să plecăm, dar o iubim atât de mult. suntem amândoi încă tineri și foarte atrăgători. dar vreau soțul meu, prietenul meu și tatăl copiilor mei frumoși. cum pot depăși ideea că o altă femeie îl are pe soțul meu? Încă îl iubesc, chiar dacă el crede că vreau să merg, chiar vreau să se descurce mai bine și să mă oprească înainte să plec! soțul meu mi-a spus că nu se mai simte iubit, doar din cauza acestui coleg cu care mă înșela, că vrea divorț, am fost devastat, cu inima frântă, l-am rugat să mă asculte că putem lucra așa cum facem mereu , dar nu a ascultat, mi-a spus că a întâlnit pe cineva care îl iubește și îl înțelege, l-am rugat să ia în considerare copiii noștri, dar el nu a ascultat. Am început să caut ajutor și răspunsuri și apoi am auzit despre un bărbat care poate arunca o vrajă pentru a-i reaminti toate lucrurile prin care am trecut împreună și pentru a-l aduce înapoi la mine, la început, m-am speriat, apoi am decis să dau este o încercare și, ca prin magie, soțul meu s-a întors, scuzându-se și implorând iertare, datorită lui Priestbacasim, postez acest lucru pentru a ajuta oamenii cu probleme similare. Îl puteți contacta prin e-mailul drogalad02@gmail.com sau Whatsapp +2347049668119 și pentru ajutor.

nelson spunea...

Este timpul să-mi împărtășesc mărturia, eu sunt Nelson și fericit când depun mărturie aici, mama mea i-a prezentat lui Baba Ogbogo când a descoperit că nu-mi pot rămâne soția însărcinată după 3 ani de căsătorie. Deci, acestea au adus atâtea probleme în căsnicia mea și au dus la divorț. a spus ea, el este extrem de spiritual și poate să o facă pe soția mea să se întoarcă la mine cu bucurie și putem avea copii împreună. La început, nu m-am îndoit până nu l-am contactat și apoi am aruncat vrăji puternice asupra mea și am făcut-o pe soția mea să se întoarcă la mine după ce a făcut nevoia. Și acum, suntem fericiți cu copii minunați. Din ziua în care Great BaBa Ogbogo a lucrat pentru mine și mi-a rezolvat problemele. Am făcut un jurământ puternic că, atâta timp cât voi trăi, voi continua să mărturisesc despre bunătatea marilor sale lucrări, iar cei care se confruntă acolo cu dificultăți de relație și căsătorie ar trebui să-l contacteze rapid și să devină un martor fericit ca mine. Îmi las contactul aici, prin e-mail: greatbabaogbogotemple@gmail.com sau ajung la el prin numărul său WhatsApp. +2349020168697
A făcut-o pe fosta mea soție să se întoarcă la mine cu bucurie
M-a vindecat de la un om impotent la un bărbat adevărat.

May Lookman spunea...

O mărturie uimitoare despre un jucător care mi-a adus soțul înapoi la mine. Numele meu este May Lookman, locuiesc în Marea Britanie și sunt fericit căsătorit cu un soț minunat și grijuliu, cu doi copii. O mare problemă a apărut în familia mea acum șase luni, între mine și soțul meu. Atât de îngrozitor încât a dus cazul în instanță pentru divorț. a spus că nu a mai vrut să rămână niciodată cu mine și că nu mă mai iubește. Așa că a plecat de acasă și i-a determinat pe mine și pe copiii mei să suferim dureri severe. Am încercat tot posibilul să-l recuperez după multe cerșetori, dar fără rezultat. și a confirmat că și-a luat decizia și nu a mai vrut să mă mai vadă. Așadar, într-o seară, când mă întorceam de la serviciu, am întâlnit un vechi prieten de-al meu care l-a întrebat pe soțul meu. Așa că i-am explicat totul, așa că mi-a spus că singurul mod în care aș putea să-l recuperez pe soțul meu era să vizitez un jucător de vrăji, pentru că și el a funcționat. Așa că nu am crezut niciodată în vraja, dar nu am avut de ales decât să-i urmez sfatul. Apoi mi-a dat adresa de e-mail a jucătorului de vrăji pe care l-a vizitat. {ogunomospellcaster@gmail.com}. Așadar, în dimineața următoare, am trimis un e-mail la adresa pe care mi-a dat-o, iar vrăjitorul m-a asigurat că îl voi recupera pe soțul meu a doua zi. Ce afirmație uimitoare !! Nu am crezut niciodată, așa că a vorbit cu mine și mi-a spus tot ce trebuie să fac. Apoi a doua zi dimineață, atât de surprinzător, soțul meu, care nu mă sunase în ultimele șase luni, mi-a sunat să-mi anunțe că se întoarce. Așa că s-a întors în aceeași zi, cu multă dragoste și bucurie, și și-a cerut scuze pentru greșeala și durerea pe care mi le-a provocat mie și copiilor mei. Apoi, din acea zi, relația noastră a fost acum mai puternică decât în ​​trecut, cu ajutorul unui jucător de vrăji. Prin urmare, vă voi sfătui să-l vizitați cu amabilitate pe marele Dr. Ogun Omo dacă vă aflați într-o astfel de stare sau dacă aveți vreo problemă legată de „readucerea fostului dvs. înapoi. Așadar, mulțumesc dr. Ogun Omo pentru că mi-a adus soțul înapoi și am adus din nou bucurie familiei mele. {ogunomospellcaster@gmail.com}
De asemenea, vindecă și readuce EX înapoi,
1 leac pe bază de plante HIV / ADIS.
2 Tratamentul cancerului pe bază de plante.
3 Curățarea rupturii articulației.
4 herpes vindecă ierburi.
5 feluri de orez jeleu.
6 HPV leac de plante medicinale.
7 Vindecarea diabetului.
8 recuperează-ți fostul.
9 Vraja sarcinii.
10 cura HTP.
11 Vindecarea aerului hepatitic.
12 Covid 19 coronia vires cure.
13) Tratamentul astmului.

unknown spunea...

O zi bună, cititorii te consideră norocoși dacă ești pe cale să citești, am ieșit din căsătorie de câteva luni și soțul meu a promis că nu-mi va mai deschide niciodată deschiderile, toate acestea s-au întâmplat din senin, ca și cum cineva ar fi manipulat-o pe bărbatul meu , Nu vreau să-l pierd, așa că caut ajutor online când am văzut un om vorbind lucruri bune despre dr. Ajayi, un puternic jucător de vrăji, a descris cum dr. Ajayi l-a ajutat să-și recâștige funcția de director într-o companie mare și cum are o viață uimitoare din cauza asta. L-am contactat pe Dr. Ajayi și i-am explicat situația mea, mi-a spus lucrurile necesare de făcut și i-am urmat instrucțiunile. În timp ce scriu asta, soțul meu urmărește sportul în viață, toate datorită doctorului Ajayi, am familia mea înapoi. Dacă vă confruntați cu orice provocare de viață și doriți o soluție durabilă, Dr. Ajayi este cea mai bună cale de ieșire. contactați-l pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 sau prin e-mail: drajayi1990@gmail.com

Unknown spunea...

Numele meu este Tamara Sebastian și sunt aici să-i aduc recunoștință lui DR ISIKOLO pentru ajutorul său de a-mi salva relația. Iubitul meu m-a părăsit pentru că m-am temperat repede și m-am luptat cu el de mai multe ori din cauza nesiguranțelor, văzându-l vreodată aproape de orice altă doamnă. Nu am putut găsi o modalitate mai bună de a-l face să se întoarcă la mine și DR ISIKOLO a venit în ajutorul meu. Când l-am contactat, mi-a spus tot ce trebuia să știu despre cum vor fi restabilite dragostea și legătura dintre mine și bărbatul meu. M-am conformat și el a făcut treaba fără ezitare și imediat după 48 de ore, iubitul meu m-a sunat. Sunt fericit și plin de viață datorită bunăvoinței lui DR ISIKOLO. Îi îndemn pe oricine trece prin probleme să-l contacteze acum și cu siguranță te va ajuta. E-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau dacă preferați WhatsApp, trimiteți-i un mesaj: +234-8133261196

Unknown spunea...

Nu pot să cred că voodoo a crescut în măsura în care îl poți folosi pentru a câștiga la loterie. Am văzut un comentariu online al unui vrăjitor numit Dr Ajayi care m-a ajutat cu un voodoo care m-a făcut să câștig la loteria Powerball de 450.000 USD. Mi-a mai spus că dacă m-aș fi dus pe milioane aș fi câștigat și eu. Dar problema a fost că poți folosi vraja o singură dată, ceea ce înseamnă că nu există a doua șansă de a juca de două ori, deoarece este împotriva voodoo-ului spus de omul spiritual. Am fost atât de recunoscător pentru că acest lucru nu credeam că va funcționa vreodată, dar astăzi am putut să-mi plătesc datoriile. Dr Ajayi este un om spiritual puternic care vă poate ajuta să rezolvați orice fel de problemă de viață pe care o întâmpinați, fie ea fizică sau spirituală, vă puteți baza în totalitate pe Dr. Ajayi. îl puteți contacta pe Whatsapp / Viber: +2347084887094 sau trimiteți un e-mail:drajayi1990@gmail.com

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi