- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

24 decembrie 2016

Sărbători cu bine!


                    Bună seara, copile! Da, tu! Cu tine vorbesc, cel care ai crescut peste ani şi te străduieşti să fii atât de serios. Ştiu că, undeva, înlăuntrul tău, încă poţi să te bucuri de ceea ce oamenii mari numesc a fi lucruri mărunte. Pentru că dincolo de hainele mult prea largi pentru el, în fiinţa ta aşteaptă să fie regăsit un copil aparent invizibil. Îţi mai aduci aminte de el?
                           Mai ştii să te joci, nu-i aşa? … Să sari un şotron, să ridici un zmeu, să te dai pur şi simplu în leagăn… Poate-ţi pare altceva, dar viaţa e la fel, intensa, magică! Doar atitudinea ta faţă de ea s-a schimbat. Vrei aceeaşi bucurie, aceeaşi libertate, aceeaşi profunzime, dar parcă nu mai ştii cum se ajunge la ele. Însă, undeva acolo, printre temeri şi aşteptări, eşti tu, copilul de altădată, cel care încă mai crede în minuni. Stă ascunsă în tine o inocenţă veche, o bucurie încă neconsumată deplin, care îţi cere să laşi sufletul să simtă cum simţea cândva. El ştie drumul înapoi!
                           Lasă-ţi ochii să se bucure în mirare şi zâmbeşte! Aminteşte-ţi cum îl aşteptai pe Moş Crăciun odinioară, cum jucau toate luminiţele globurilor din brăduţ în ochii tăi… în sufletul tău… Spiritul Crăciunului se naşte din emoţii simple. E timpul să îţi aduci aminte de ele, să aluneci prin suflet ca peste zăpezile fierbinţi de altădată.
                            Crăciun fericit, copile!
                                                                                   A. F.
                                                                                                                                                                               Foto - google.ro


Pr. Cristian Pomohaci, Pr. Marius Ciprian Pop, Pr. Ovidiu Ciprian Marțiș - Colinde

2 decembrie 2016

Culorile din alb


                         Gândindu-mă la ceea ce trebuie să fac mâine, sfârşesc mai mereu alergând către ceea ce simt. Am învăţat să nu mă mai mint că sunt întotdeauna unul şi acelaşi lucru. Inima, dacă este acceptată, ascultată în profunzime, poate trece prin gămălia cea mai strâmtă a unui ac, printre cele mai înguste porţi ale minţii. Doar aşa poţi ajunge la tine.
                       Am înţeles că trebuie să păşesc de bună voie pe cioburi. Colivia de porţelan se sparge atunci când reuşim să trecem mai departe, spre o alta puţin mai mare. Şi tot aşa. O să râdeţi poate, dar întotdeauna aleg  să păşesc pe cioburi colorate. Aşa măcar, doare în culori. Doare atât de frumos... încât nu mai doare. Pentru că nu-mi mai calc pe suflet. Şi uit. Uit tot ce am de făcut mâine. Pentru că nu mai contează. Toate scopurile alunecă într-un punct prezent şi tac. E un punct alb pe o hârtie de mătase colorată. Atâtea nuanţe şi culori strânse într-o pată de non-culoare! ...atâtea emoţii şi răstălmăciri care nu se mai agită încolo şi încoace, într-un mod dual şi incoerent!
                         Toate aceste căutări încă sunt. Dar nu mă mai ceartă. Nu mai strigă să fie băgate în seamă, pentru că sunt pe rând îmbrăţişate. Unele pleaca, altele vin... Le las pe toate să fie părţi din mine. Aşa, fiecare pas mai departe e mult mai uşor pentru că ele, prin ceea ce sunt sau încearcă să fie, se sparg sub tălpile mele în cioburi colorate, care nu mai dor.
                                                                                                                 A. F.
                                                                                                                                                                                     Foto - google.ro

David Garrett - AIR - Johann Sebastian Bach

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi