,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee

24 ianuarie 2017

Leagănul pisicii


                        El este cealaltă parte din ceea ce sunt eu. Eu sunt acea parte din el care-i umple braţele întinse. Uneori curge ca un râu pe lângă mine şi atunci mă aşez tăcută pe o piatră lângă el. Şi tac. El tace. Iar după ce ne-am ascultat destul, vorbim. El pune peste seminţele din sufletul meu cuvinte ude. Eu pun un strop de soare în golul ce-a rămas în el. El mă aşteaptă. Eu cresc. Apoi, când mă ridic deasupra, îl prind de mână şi îl trag spre mine. Se duce şi mai sus şi eu mă ţin de el. Drumul e lung, iar lecţiile vieţii sunt trepte pe scara dintre el şi mine, dintre mine şi el.
                     Când îl port în suflet, inima mea e caldă şi bună. Când mă înstrăinez de el, mă rătăcesc de inima mea. Sunt frânghii nevăzute, prinse între suflete, care atrag corăbiile una către cealaltă, fără vânt. Sunt multe, nesocotite bătăi de inimă ce trag la galere, într-un joc de destin în care raţiunea nu poate decât să acopere, să ascundă, să decupeze cu argumente logice ceea ce nu are nimic logic în ea. 
                                                                                             A. F.
                                                                                                                                                                                 Foto - google.ro

PS: Cat'sCradle sau "Leagănul pisicii" este un joc ce se joacă între două persoane cu o sfoară, al cărui scop este crearea unor figuri simetrice. 

Niciun comentariu:

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi