Sunt
în aşteptare. Aştept o schimbare, ,,un fel de final" al unei părţi din
mine pentru a putea paşi în ceea ce urmează. Încep să iubesc tăcerea din ce în
ce mai mult, liniştea, mă hrănesc cu ea. Mă scufund molatec în adâncul meu
şi-mi las sufletul să respire în voie profunzimea lumii. Tăcerea
poate fi uimitor de adâncă... . Abia apoi, după ce petrec un timp cu mine
îngăduindu-mi să fiu om, pot privi mai detaşat şi îngăduitor către lume. Am
atâtea de învăţat, de descoperit, de găsit, de iertat, de
înţeles, de corectat... dar, înainte de toate, am nevoie de odihnă
înlăuntrul meu. Am nevoie de tăcere, de acel moment când toate vibraţiile
pământului dansează în acelaşi ritm cu inima mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu