Vierme de mătase

    
               

     

                   L-am iubit nespus, îl iubesc cu ardoare şi nu ştiu dacă am un suflet atât de mare care să cuprindă toată dragostea ce va urma. Ştiindu-l că a fost, am reuşit să fiu şi să nu percep adâncimea sufletului doar ca un hău fără margini şi fără rost.

                                    
                                                             

               VIERME DE MĂTASE

             

               E întuneric în camera mea şi tăcere,

Storuri trase devreme şi frig,

Pereţii cei albi, nemişcaţi, prea aproape,

Mă apasă pe umeri şi strig

Deşi ştiu că nimeni nu vrea să audă

Căderea scrumului dintr-un cuvânt,

A cărui scânteie prea tristă să râdă

E mai bine să ardă în gând.

Prin cuşca mea de mătase mă caut ;

Din iubire şi ură născându-mă frânt,

Sunt doar vierme ţesând aripi de fluturi,

Agonii aduse pe sub uşă de vânt.

                                               Anca Florea