Merg pe un drum pavat cu semne de întrebare,
dileme de care nu mă tem şi pe care îmi culc paşii ca un copil docil şi
încrezător în cei mai mari. Când obosesc, mă întind în verdeaţă, sub un
pom şi-mi împletesc genele în firele de iarbă. Dorm hrănind pământul cu
visele mele, iar el, hrănindu-mi visele cu zile noi, doarme. Îmi desenez
în ţărâna bătătorită restul de drum şi pornesc apoi mai departe.
Unii oamenii se opresc lângă mine de parcă m-ar cunoaşte, după care îşi
continuă din inerţie goana, mai străini ca la început. Îl salut pe fiecare în
parte şi, rupând din suflet ca din pâine, împart tuturor din miezul copt şi
fierbinte. Apoi încolţesc iar pe caldarâmul rece, numărându-mi paşii până la
următoarea vară. Astfel, vânând anotimpuri, mă revărs peste lume într-o
neînţeleasă, umilă ardere pe pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu