Ştie cineva cum să fac să întorc timpul, nu de tot, doar puţin, cât să îmi slobozesc sufletul şi mintea în dogoarea libertăţii de a fi copil, ... să simt din nou bucuria inocenţei şi puterea de nedescris prin care se pictau, atât de simplu şi frumos, culorile copilăriei? Ştie cineva drumul înapoi, un drum care să doară de încântare mai mult decât o amintire?
A fost lumea noastră mică în care am păşit alături de bucuria unuia sau de tristeţea altuia, învăţând din aproape, bucurându-ne şi întristându-ne totodată, înălţându-ne unii pe lângă alţii, tot mai sus. Suntem un arbore din care, fiecare, la momentul lui, a crescut şi s-a desprins într-o ramură, crescând mai departe, împrăştiind anii ca pe frunze, îmbrăţisând alte ramuri, înflorind alţi copaci. Ne-am cam rătăcit dar, fără să ştim, hrănim fiecare clipă a vieţii noastre cu seva unei singure rădăcini, aceeaşi pentru noi toţi. Astfel, oriunde ne-am afla, oricât de diferiţi am fi acum, noi toţi avem un lucru în comun: e punctul în care sufletele noastre se unesc atunci când privim înapoi.
Un punct pentru alţii, un întreg univers pentru noi.
Un comentariu:
Eh, cine nu s-ar intoarce la copilarie??? acel capitol minunat si unic al vietii?...... cat de putin ne trebuia pe atunci sa fim fericiti si sa vedem "la vie en rose"...:)
Trimiteți un comentariu