Hei, nu mai alerga atât, ce vrei
să prinzi din urmă? Timpul? Nu-ţi mai irosi vremea dând din braţe, încercând să
explici ceea ce nici măcar tu nu înţelegi prea bine, te agiţi prea mult. De
ce ridici glasul? Eu te ascult oricum, chiar dacă nu desluşesc întocmai ce vrei să spui.
Şi stai pe loc. Te rog. Opreşte-te. Încearcă
să respiri adânc şi rar şi roagă-ţi inima să nu iasă din piept. Alungă-ţi gândurile.
Toate. Absolut toate. Rămâi doar tu cu tine, tu şi tăcerea ta. E o lume întreagă
dincolo de gânduri, de orice mişcare încrâncenată de a fi ceva, de a dovedi că
nu eşti atât de mic, atât de simplu, atât de normal. Acordă-ţi puţin timp să te
cunoşti cu adevărat, să te simţi, să te iubeşti în toată splendoarea ta. Atinge-ţi sufletul. Pentru o clipa, încetează
să-ţi mai fie teamă! Nici nu gândeşti cât plin de teamă eşti! … încearcă să fii
liber!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu