Mă privesc în oglindă şi îmi dau seama ce bine semăn cu mine. E ca un lanţ
nesfârşit în care fiecare ,,eu” se pierde la rândul lui în ochii din oglindă,
ca o spirală nesfârşită. Oare care sunt eu dintre ele? Aceeaşi clipire, acelaşi
balans uşor la trecerea unui gând, aceeaşi întrebare repetându-se de tot atâtea
ori ...
Rup nedumerită vraja momentului şi îndreptându-mi în fugă bluza de
pijama mă îndrept spre dormitor cu destinaţia ... somn. Mă arunc în pat
ca un bolovan şi lipindu-mi privirea de tavan îmi trag cerceaful până la
bărbie, resemnându-mă punct printre buclele semnelor de întrebare. Încerc
să fac pace strângând evantaiul cu toate chipurile mele și scufundându-mă în
perna moale, îndemnându-mă la visare. Nimic nu se compară cu senzaţia asta de
moleşeala. Închid ochii și mă abandonez nopții ca o gaură neagră într-un
univers prea mic, sfârșind prin a mă pierde în mine însumi.
Noapte
bună! La urma urmei, dacă nu e linişte în sufletul tău, e neliniște
pretutindeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu