Vreau să beau o cafea tare, fără zahăr. Crezi ca m-ar trezi din moțăiala
asta? Casc încontinuu, iar ochii mei spun că încă îmi mai doresc câteva vise.
Mă simt ca un bolovan leneș, imens și... împietrit. Brrr!, afară-i ceață și
frig... încă. Dincolo de fereastră, copacii se pleacă unii spre altii, goi și
nestingheriți într-o îmbrățișare neputincios de greoaie și nehotărâtă. Măi, eu
sigur m-am trezit? Las copacii în voia vântului și încerc să-mi
fac realizabilă ideea cu cafeaua. Habar nu am ce fac, sunt pe pilot automat și...
se pare că am făcut ceva cafele la viața mea, a ieșit bună! Îmi iau cana
fierbinte în palme și degust cu maximă plăcere aroma plină de amărăciune. Bună
rău! Iau câteva înghițituri și continuu să o savurez în fața ferestrei. Luuuungă
iarnă! Îmi lipesc cana de piept de parcă aș vrea să-mi dezgheț toată apatia
unei depresii în devenire. Și copacii ăștia, tot se mai aleargă? Poate dacă nu
ar alerga toți odată în aceeași direcție s-ar mai și prinde unii pe alții! Să
vină odată primăvara asta! Hai că m-am trezit!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu