Foto- google.ro
Pereții camerei mele sunt roz. Praful
căzut peste cărți, rafturi și gânduri se înalță leneș printre coamele cailor
verzi, rămași fără aripi pe podea. Liniștea sună a deșteptare dar, dincolo de
aparențe, nu o aude nimeni. Vârtejul din lăuntrul meu strigă, chemându-și
visurile înapoi. Pentru o secundă, m-am rătăcit și-am strâns golul nimicului
întrutotul, dintr-o singură inspirație. M-am cutremurat simțindu-i răceala
șiroind prin mine. Am expirat printr-o lacrimă. Un ochi magic s-a deschis din pieptul meu, lăcrimând aripi noi pentru caii
mei verzi pe pereți.
Dincolo de ferestre se întinde restul lumii. O clipire și
universul dinăuntru, limitat şi bine definit se extinde ca apa unui pahar
răsturnat pe o pânză. Spirit flămând, ochiul adulmecă forma şi culoarea,
închizându-le tacticos într-o viață... insectar de ocazie.
A. F.
A. F.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu