Plouă cu soare

                   Plouă în neştire. Cad stropii de ploaie peste mine, precum petalele copacilor înfloriţi primăvara. Chiar şi aerul ud miroase a proaspăt şi verde. Eu aşa îl simt. Vinovat e verdele ascuns în pământ şi în crengile acum goale, care îşi aşteaptă sorocul. Un verde nevăzut, încolţit pe dinăuntru, hrănit pe ascuns de ploaie. Umplându-mi inima cu el, am străpuns cu ochii minţii înnegurarea cerului până la seninul de dincolo şi m-am răsfirat acolo în lumina soarelui. Dincolo de picăturile de ploaie, dincolo de vânt, dincolo de înnourare.

                          De ce ar fi real doar ceea ce vedem cu ochii fizici şi nu şi ceea ce pătrundem cu cei ai minţii şi ai sufletului? Cerul acela senin chiar este acolo, dincolo de nori! La fel şi soarele! La fel şi noi dacă reuşim cumva să ne desprindem. Nu vă poticniţi de bolovanii de pe drum şi găsiţi o cale de a vă ridica mai sus decât v-aţi permis până acum! Dezlegaţi sfoara de radăcinile vechi şi lăsaţi zmeul din voi să se înalţe cât mai sus! Copilul din voi va fi cel mai fericit! Lăsaţi-l să vadă cu sufletul ceea ce el simte că există, chiar dacă acel ceva nu este palpabil! De ce să nu continui să visezi şi după ce te-ai trezit?
                        Adevăratele vise abia atunci încep, când ai curajul să le laşi să devină parte din tine. Nu-ţi vine să crezi cât de reale sunt! Aşa cum ştii că vântul e real pentru că îl simţi, la fel bucuria, tristeţea sau orice emoţie. Aşa cum ziua de mâine există azi ca şi viitor. Aşa cum, lăsându-ţi paşii să danseze prin ploaie, îţi înalţi sufletul spre senin, tot mai sus, până la soare!
                                                                                                     A. F.
                                                                                                                               Foto - google.ro