Pânză de păianjen

                        ,,Unele drumuri nu duc nicăieri.”, ai spus. ,,Fiecare drum duce acolo unde vrei tu să ducă.” M-ai privit neîncrezător şi ai păşit înapoi. Ţi-am zâmbit, iubindu-te în cel mai firav şi curat mod cu putinţă şi am păşit înainte. ,,Visezi prea mult!”, mi-ai spus pe un ton aproape răstit. Sufletul tău a devenit din ce în ce mai rece.,,Ce înseamnă prea mult?” Acum înţeleg de ce se temea de inima mea. ,,Fără noimă! Aiurea... fără rost...” Te-ai fi topit şi ai fi alunecat prin tine, fără să te mai poţi opri. ,,Nu înţelegi? Fără visuri suntem ca un trup fără suflare!” N-ai plecat pentru că eu am fost prea mult pentru tine, ci pentru că tu pentru tine ai fost prea puţin. ,,Revin-o cu picioarele pe pământ!” Cândva am strigat pe muţeşte. ,,Sunt pe pământ, dar în felul meu. Îmi deschid aripile pe dinăuntru, să-mi pot desena pe suflet cerul de afară.” Ai fost singurul care m-a auzit. De fapt, noi doi nu ne-am întâlnit niciodată. Doar ne-am atins aripile, din depărtare, şi ne-am zbătut pentru o clipă în dogoarea pânzei de păianjen. ,,Pleacă!” mi-ai spus. Apoi a nins. ,,Cum să plec de acolo de unde nu am ajuns niciodată?” Tot ce ai primit din mine ai pus pe pământ. Tot ce am primit din tine am luat în eter… dincolo de om şi dincolo de soare. 

                         ,,Îmi pare rău! …mai eşti?” Realitatea mea se naşte din visurile mele. Realitatea ta se naşte din absenţa lor. ,,...mie nu! …mai sunt.”
                                                                                                    A. F.
                                                                                                                 Foto - google.ro

Chopin - Spring Waltz  - www.youtube.com