Foto- google.ro
Muşc dintr-un măr. Îl aud trosnind sub presiunea dinţilor şi
sucul dulce acrişor îmi invadează papilele gustative. Savurez din plin
momentul. Strâng cu putere fructul roşu, lipindu-mi degetele cu poftă,
aproape sufocându-l, instinct al unei admiraţii copilăreşti. Îl privesc
încântată şi, inspirând, îmi simt plămânii băltind în aroma de măr proaspăt.
Straşnică senzaţie! Iau încă o muşcătură, încă una... trosnind languros într-un
continuu ecou lacom. Până şi ultimele rămăşiţe, mimând fără voie o clepsidră, mă
îmbie să mai fur, de ici, de colo, câte o bucată zemoasă şi înmiresmată.
Încep să miros eu însumi a măr, din interior. Ca un sărut de
rămas bun, o sămânţă cafenie, mică, mi se rostogoleşte în palmă, într-un abandon deplin. Îi zâmbesc cu subînţeles şi o sfărâm într-o clipită, printr-un joc
nevinovat de maxilar. Un fior amărui mă învăluie, relaxându-mi toate
simţurile. Mă gândesc că totul a început cu o sămânţă şi s-a sfârşit cu o alta.
Şi cum ştiu că nimic nu se pierde, aştept cu recunoştinţă să răsară pomul din
mine… un pom de cuvinte.
A. F.
A. F.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu