Uneori porţile rămân închise, cel puţin pentru o vreme. Să îţi doreşti, să ai voinţă, să faci tot ceea ce ţine de tine, uneori nu e de ajuns. E nevoie şi de destin, de acel cuvânt al Domnului pus la căpătâiul tău, atunci când te cobori în lume. E o împletire sacră între omenesc şi divin, între voinţă şi destin. Uneori ajungem în față unor porţi menite să rămână închise. Atunci, avem nevoie de aripi. Sau poate, în acel moment, nu avem trebuinţă de ce e dincolo de ele şi, orice am face, rămân închise.... cel puţin pentru o vreme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu