În oglindă

                  Cineva îmi spune în fiecare dimineaţă că voi avea o zi minunată, că nu voi avea decât o şansă de a trăi aceste clipe şi că niciodată, chiar dacă vor mai fi zile, niciodată nu va mai fi la fel. Îmi spune totul fără cuvinte, privindu-mă cald, uşor tristă, ca şi cum ar fi ultima oară. Îmi zâmbeşte şi eu închid ochii pentru a-i simţi din plin atingerea mâinii alunecând într-o mângâiere pe obrazul meu. Apoi îi culeg zâmbetul împrăştiat stângaci de o clipire. Doamne, cum poate un zâmbet atât de trist să emane atâta dorinţă de viaţă şi încântare? Pentru o clipă, totul încetineşte şi, ca o aură, rămâne doar emoţia, un fior cald şi plăcut, firav ţesut în jurul inimii mele. E o magie subtilă şi fragilă.
                       Am nevoie de acest moment de vulnerabilitate în care sufletul meu, fărâma mea de lumină, stă nud în faţa mea şi eu, cu acelaşi chip, dincolo de oglindă, mă hrănesc ca un flămând cu iubirea ei pitită într-o mângâiere imaginară.

http://www.youtube.com/watch?v=-EQ6eHeBrhM