Ne-am rătăcit, pentru o clipă, ţinându-ne de mână şi iubind ...pe noi înşine şi unul pe altul ...praful din jur şi ,,eul" răzvrătit din celălalt. Cum să fac ,,să ne întâlnim din nou", să pot să împart cu tine ceea ce simt, ceea ce mă răscoleşte şi mă
inspiră, ceea ce sunt? Mi-aş dori să pot să-ţi pun inima mea în palmă şi
să-ţi pecetluiesc cu un sărut pumnul strâns peste bătăile ei. Şi să nu doară înstrăinarea
de ea. Mi-aş dori să nu am nevoie de cuvinte, să nu mai sap pe chipul tău
nedumerirea răstălmăcirii lor. Să tac, să simt şi tu să ştii totul, să fii o
prelungire a sufletului meu. Să putem adormi în dimineaţa din zi, toropiţi de tăcerea
nopţii din urmă. Şi-apoi să nu pot trăi fără tine, să fii singura îmbrăţişare
de pe pământ în care să pot să mă pierd şi să mă simt mai întreagă ca oricând. Mi-aş dori să poţi să mă cunoşti aşa
cum pot fi doar pentru tine. Şi-apoi... să nu mai uiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu