,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee
31 octombrie 2011
27 octombrie 2011
22 octombrie 2011
Ne-am rătăcit ţinându-ne de mână şi iubind
Ne-am rătăcit, pentru o clipă, ţinându-ne de mână şi iubind ...pe noi înşine şi unul pe altul ...praful din jur şi ,,eul" răzvrătit din celălalt. Cum să fac ,,să ne întâlnim din nou", să pot să împart cu tine ceea ce simt, ceea ce mă răscoleşte şi mă
inspiră, ceea ce sunt? Mi-aş dori să pot să-ţi pun inima mea în palmă şi
să-ţi pecetluiesc cu un sărut pumnul strâns peste bătăile ei. Şi să nu doară înstrăinarea
de ea. Mi-aş dori să nu am nevoie de cuvinte, să nu mai sap pe chipul tău
nedumerirea răstălmăcirii lor. Să tac, să simt şi tu să ştii totul, să fii o
prelungire a sufletului meu. Să putem adormi în dimineaţa din zi, toropiţi de tăcerea
nopţii din urmă. Şi-apoi să nu pot trăi fără tine, să fii singura îmbrăţişare
de pe pământ în care să pot să mă pierd şi să mă simt mai întreagă ca oricând. Mi-aş dori să poţi să mă cunoşti aşa
cum pot fi doar pentru tine. Şi-apoi... să nu mai uiţi.
21 octombrie 2011
20 octombrie 2011
18 octombrie 2011
14 octombrie 2011
13 octombrie 2011
11 octombrie 2011
6 octombrie 2011
4 octombrie 2011
Mi-e dor de o ploaie
Scrâşnesc din dinţi a plictiseală
şi privesc lung pe fereastră. Acelaşi apus portocaliu din fiecare seară, căzut
cuminte printre blocuri, aruncă, în sfârşit, puţină culoare peste cenuşiul betoanelor
înghesuite la orizont. Mă simt ca Nero privind Roma în flăcări. Gândul ăsta mă
amuză. Zâmbesc copilăreşte şi mă scufund în mintea mea, într-o
încercare de ,,refresh" a opţiunilor de petrecere a puţinului timp liber rămas. Sirena
unei ambulanţe mă fură din peisaj; ies pe balcon trăgând în piept aerul plăcut
de seară. Nu departe, se aud copii clopoţindu-şi glasurile şi împrăştiind entuziasm şi
şăgălnicie peste umbrele înalte şi nemişcate din jurul lor. Încet - încet se
aprinde câte o fereastră şi purpuriul se strânge neputincios sub pasul grăbit
al încă unei zile trecute. Ferestrele luminate închid umbre mişcătoare în cutii
de chibrit şi aproape nimic nu mai tresare dincolo de detalii. Îmi dau seama că
toată această linişte ce scufundă oraşul dinaintea mea e doar o aparenţă. Suntem
ca o adunătură de melci. Ne închidem în cochilii şi aşteptăm începuturi.
Mi-e dor de o ploaie!
Mi-e dor de o ploaie!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi