Gonind stând pe loc II

                      Cearcăne lungi, viu colorate, se întind zmeie pe cerul lumii mele. Gândurile mă ţin trează şi dimineţile vin prea devreme, poate. Lumea se schimbă, continuă în mişcare în jurul meu, eu stând mereu pe loc, atingând-o din când în când cu vârful degetelor, ca pe o himeră. O ascult, o privesc, îi miros trecerea şi-i întâmpin întotdeauna venirea. Eu mereu aceeaşi, ea mereu la fel. Ea aleargă, eu stau, ea trece, eu rămân, încerc să o înţeleg, ea se încurcă mai tare. Dincolo de orice teamă, dincolo de orice reproş, dincolo de orice limită, o încarc cu iubirea mea tăcută. Şi uneori mă împrietenesc cu unii oameni, dar doar cu unii mă mai revăd din când în când şi doar cu unii dintre ei împart şi suflet.

                        Ropot de vânt trece prin mine, făcând cuvintele să curgă.

                        File de poveste, copil rătăcit într-un carusel uriaş, las lumea să se învârtă la nesfârşit în jurul meu. Stând pe loc într-o continuă mirare, o aştept răbdătoare să se oprească... încăpăţânându-mă sa nu înţeleg că cea în mişcare... sunt eu.