,,Marea loveşte digul pe care
în seara aceea
n-am avut curajul să mergem până la capat. Piatra uda
luneca şi, la un pas de noi, era ruptă. Dacă eram neatenţi,
ne puteam prabuşi în apa ce fierbea dedesupt.
Dar am fost atenţi. Ca totdeauna. Atat de atenţi
încât într-o zi vom renunţa să mai pătrundem pe dig.
Ne vom mulţumi să ne-aducem aminte de el,
apoi ne vom aduce aminte mai rar
şi îl vom uita în cele din urmă,
vom uita că-ntr-o seară eram poate hotărâţi să mergem la capăt.
Acum chiar dacă aş merge pe dig,
nu mai pot s-o fac decât singur. Pot aluneca
sau pot înainta curajos. E totuna.
Şi-aş vrea să uit în ce zi mă aflu, în ce an şi unde,
să ascult marea lovindu-se într-una de dig, să mă întreb
cine sunt, ce vârstă am şi ce caut aici.
Şi de ce m-am oprit în faţa acestui dig,
ca şi cum l-aş cunoaşte?"
“Octavian Paler, citat despre filozofie”
Mare 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu