Stau pe o frunză de vânt şi ascult scrâșnetul prafului gonind pe alee. Mă înfăşor în vise ca un vierme de mătase şi ţes pânza vremii pe
chipul şi pe sufletul meu. Înăuntru, ating şi apoi sorb în palme fiecare aşchie
de lumină, lăsând-o apoi să curgă fir prin clipa mea de trecere prin lume
(dulce alunecare printre contururi efemere, schimbătoare, alunecoase, încă
vii). Şi ţes. - Prea multă zarvă, .... prea puţin răgaz, ... un strop dulceag
de nebunie. - Mă simt prizonierul unei minuni care încă se creează, încă se
clădeşte din interior, din lăuntrul meu, ca o sămânță de mac ce se visează pată
sângerie pe câmpul verde. Știu că nimic nu e întâmplător, eu însumi,
cu siguranță, nu sunt o întâmplare.
Strâng lumină şi ţes cu încăpățânare firul de mătase împrejur. Știu că atunci când va fi gata, fluturele din mine va prinde aripi și va zbura, liber și fără întoarcere, un zbor de-o viață cât o zi-lumină.
Strâng lumină şi ţes cu încăpățânare firul de mătase împrejur. Știu că atunci când va fi gata, fluturele din mine va prinde aripi și va zbura, liber și fără întoarcere, un zbor de-o viață cât o zi-lumină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu