Zi de toamnă

           Foto- google.ro

                        Îngălbenesc copacii înlăuntru meu și palmele îmi miros a toamnă. Printre degete, una câte una, cad frunze de pe fruntea mea, așternând covor peste glezne. Mi-e rece. Mă simt goală. Simt cum toată căldura trupului mi se scurge prin vene, hrănind cu disperare iarba încă verde. Nu sunt tristă, doar mor puțin, cât o adiere de vânt în înconjurul lumii. Îmi umplu mintea de crizanteme albe, cu miros de pământ, și-mi ascund sub talpă strugurii mustind de pe dealuri. 

                        E târziu. Pleoapele-mi sunt grele sub bruma ce-mi ține zălog o lacrimă. O curg resemnată pe dinăuntru, încercând să-mi adun toate culorile prăfuite într-o pictură hibernală, pe care o atârn ostentativ, oblon peste inimă. Mă sting ușor, ca o vară târzie, cu ochii pierduți după soare. E toamnă iar.   
                                                                                                 A. F.