N-am să ştiu niciodată dacă ochii
lui m-au privit cu dispreţ sau cu tristeţe. Eu asta am apucat să citesc în ei. Au
fost doar câteva secunde în care am ,,ochit” din maşina în mers şi am capturat
hoţeşte o bucăţică din el. A spus în urmă ceva ,,de bine”, cred, cuvinte rostite pe un
ton apăsat, greoi, ce au alergat după mine fără să mă ajungă.
Am plecat cu
chipul lui aspru închis într-o cutiuţă neagră şi cu sentimentul că
am furat ceva. M-a cuprins o uşoară vinovăţie. Nu a durat foarte mult. Sunt învăţată
cu ea. Recunosc, sunt un hoţ de umbre, emoţii şi culoare, chipuri ale vieţii ce
ascund dincolo de formă o neţărmurită splendoare. Şi-mi place la nebunie să fac asta !
Foto: Anca Florea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu