http://www.youtube.com/watch?v=5BZoCml2SMYSeptembrie … soare blând de toamnă, vânt uşor gonind hoinar pe siluete în mişcare, urme de nisip şi miros de alge. Început de toamnă ghemuit cuminte în sufletul meu, fără timp, fără logică, fără întrebări, fără regrete. Doar o picătură într-un ocean de viaţă, o picătură magică, mereu în cădere, mereu la înălţime, un început de a fi; frunze alunecând, unele încă verzi, zimţate obraznic, necizelate, timide în cădere, nedumerite … ca într-un sfârşit de copilărie.
Septembrie, nostalgie pictată de un Picasso ştrengar, ca o primă atingere a unei pensule, plină de culoare, pe o pânză albă. Atingere de toamnă primită instinctiv de natură, îmbrăţişare de sfârşit. Nimic nu va mai fi la fel.
Septembrie, cuminte, cald, de neclintit. Valuri sărate se nasc şi se sting pe stânci, printre paşi, printre alte începuturi de anotimp. Alunecând, mă opresc pe ţărm să respir marea cu ochii închişi, să îmbrăţişez cu tot ce am mai bun întâmplarea din mine şi, fără noimă, să mă uit rătăcind prin septembrie al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu