Crezi că atunci când sunt tristă, aş putea să mă rezem de umărul
tău? Crezi că ai putea să mă înţelegi fără să mă rogi să-ţi spun cuvinte… şi fără
să te întristezi la rândul tău? Atunci când doare, sufletul devine neputincios
de ursuz. Hm, aproape jalnic. Crezi că ai putea să-l convingi să-ţi deschidă o
fereastră, să se lase atins, să-l faci să nu mai ţipe, să te asculte cum taci? Am
nevoie de zâmbetul tău, să curgă prin mine simplu şi cald, ca un zbor de
fluture. Doar pentru o clipă, cât îmi adun gândurile şi reuşesc să mă strecor
înapoi în mine. Poţi tu să te opreşti puţin când treci prin viaţa mea? Ai putea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu