Vânt de toamnă

                              Simt că nu mai am timp, că mă pierd undeva între clipe şi forme fără măcar să mă conving că exist. Nici măcar nu îmi dau seama dacă mi-e rău sau mi-e bine. Sunt ca o frunza ruginie în cadere, ...alunec fără să mă duc în jos, poate doar înainte sau înapoi, dusă de vânt. Uneori e obositor acest balans orb,  lipsit de voință, cel puţin în aparenţă. Mă plimb, efemeră din naştere, plutind şi contemplând toamna răscolită printre oameni.

                               E frig, târziu şi eu m-am rătăcit puţin.