Drumul spre casă

           Foto- google.ro

                       Înlăuntrul meu e linişte, rar mai trece câte un cunoscut răscolind în grabă cu piciorul praful aşternut peste zi. Privesc cu nonşalanţă în jur şi constat, fără să fiu surprinsă, că semaforul din intersecţie nu funcţionează, semn că raţiunea mea e, probabil, într-un impas. Şi, de ca şi cum viaţa mea ar atârna de un fir de păr, închid ochii şi alerg la întâmplare până pe partea cealaltă a străzii. Norocul meu, la ora asta nici un dram de conştiinţă nu mai circulă prin ,,cartierul” meu. Privesc în urmă ridicând naiv din umeri şi grăbesc apoi mersul, înfundându-mi în buzunarele minţii şi cele mai uzuale gănduri. Îmi ascult doar inima şi-mi armonizez într-un acord perfect paşii cu ritmul ei. Aerul serii îmi accelerează bătăile inimii... paşii mei de asemenea.

                 Înlăuntrul meu e linişte, o aparenţă caldă, nestatornică, a mea. Zilele trec grăbite, de ca şi cum în mine e loc din ce în ce mai puţin pentru noi amintiri. Dincolo de acest univers propriu, ancorat în pomul vieţii, Sinele meu îşi găseşte drumul spre casă.
                                                                                    A. F.