- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

7 februarie 2015

9 luni

            Foto- google.ro

                       Sunt o lacrimă picată din ochiul cerului. Acel albastru infinit al pierzaniei de sine. Cad topind în mine albul norilor şi orizonturile depărtate, linii curbe, definite în propriile-mi țărmuri. Dintre toate, doar Timpul mă observă amuzat. Zâmbindu-mi complice, își oprește pasul în aer și privind peste mine, într-un moment de respiro, mă lasă să alunec pe reverul scorțos al unui minut. Profit și contemplu cu nesaț și în tihnă lumea, oglindind-o în mine de jur împrejur, într-un moment unic, deplin, perfect. Inspir întregul, expir visare. Apoi mulțumesc… și alunec la loc printre cuante de timp, energie și lumină.
                       Sunt o lacrimă picată din ochiul cerului. Acel albastru infinit al pierzaniei de sine. Curg prin lume, către lume, spre pământ. Strâng în mine blândețea ochiului ceresc, solitudinea și măreția munților în acordurile viorilor de vânt, bătaia de aripă a cocorilor târzii și marea… o, marea mea nestăpânită, oglindă fără sfârșit a sufletului meu. Strâng în mine tot și nu mă satur. Și cad. Cad spre pământ să-l ud, să-l îmbăt cu bucuria pe care am strâns-o în drumul meu. Ating pământul și bucuria se preschimbă în iubire, acea îmbrățișare a vieții, indestructibilă, nelimitată, absolută. Privesc cu un ultim surâs îndărăt, apoi, simplu și firesc, mă topesc într-un sărut în țărână, sădind cu recunoștință dorința de însuflețire și lacrima zălog.
                        Așa m-am născut. Abia apoi mi-am dat seama că, de fapt, în tot acest timp eu nu am existat. ...sau poate acum nu exist? 
                                                                                A. F.

Niciun comentariu:

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi