Foto- google.ro
Prinsă între cer și
pământ, ca o pasăre cu aripi de împrumut, nu am putință nici să zbor până la
soare, nici să-mi opresc osteneala pe pământ. Sunt prizoniera vântului,
destinului, timpului... dar sunt liberă în celula mea să strig, să plâng, să râd,
să-mi pese. Sunt liberă în fața mea să fiu eu însămi, să nu-mi fie teamă nici
de judecăți, nici de așteptări neîmplinite. Să nu-mi fie teamă de neînțeles, de
hazard... de oameni. Să nu-mi fie teamă de mine în singurătate.
Am renunțat la
perfecțiune. De mult. Asta m-a ajutat în a judeca mai puțin pe alții, dar și
pe mine. Am acceptat viața, oamenii așa cum sunt, splendizi, compleți în deplina
lor imperfecțiune. Ei fac parte din mine și eu fac parte din ei.
Sunt prizonieră în
viața mea, un prizonierat abstract, senin, cu năzuințe de cea mai pură libertate: cea a
sufletului. Și cred, și simt, și vreau, și dau, primesc, construiesc, iubesc cu
o invazie de fluturi în stomac, cu nebunie și candoare, mor și mă nasc la loc,
greșesc și repar, mă vindec de rău, mă înalț din bine și zbor... zbor cu îndrăzneala
aripilor lui Icar, dar cu smerenie și simplitate, în același timp nicăieri și
oriunde, trup și suflet între cer și pământ.
A. F.
A. F.
h.jpg)
Foto- google.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu