Ce a fost, a fost. Ce este, este. Ce va fi, va fi.

                Foto- google.ro

                      Renasc. Mă reconstruiesc pe dinăuntru și mă debarasez de tot ce mi-a devenit de prisos. Arunc teama de a nu mă teme și strâng în mine iubirea cea fără de formă și așteptare. Iubirea față de sufletul oamenilor, iubirea născută din mișcare și culoare, din emoții și năzuințe, din chemarea celestului către mai departe. Învăț. Uneori ca un copil nerăbdător de a afla prea multe deodată. Mă încurc, mă rup și mor nefiresc de multe ori. Un surâs adună o nouă însuflețire. De fiecare dată! Învăț din toate. Alteori, am răbdare. Îmi doresc. Curăț. Adun oameni în viața mea și-i las să curgă prin mine, admirându-le splendoarea în timp ce-și poartă aripile pe care nici nu bănuiesc că le au. Și zbor cu ei, printre ei și, deschizându-mi inima, prin mine. Rămâne doar lumina. Eliberez limite pentru a putea privi peste ziduri mai departe. Alunec în urcare. Și mă bucur. Sunt din nou un copil care crește. Dumnezeu e iubire. Iar noi suntem copiii Lui.
                                                                                        A. F.