Printre ziduri

          

                          Noi, oamenii, suntem ca nişte încăperi pe care sufletul le închiriază timp de o oră, mai multe zile, ani, dar niciodată pentru totdeauna. Unele sunt cămăruţe modeste, altele mai cochete, dar asta nu contează. Dincolo de măreţia sau modestia zidurilor, chiriaşul e cel care face ca în acel spaţiu să se aprindă sau să se stingă lumina. El, sufletul, face ordine sau dezordine, da culoare şi formă, el animă, râde şi plânge, dă viaţă sau ucide locul în care sălăşluieşte.

                     Greşim de fiecare dată când judecăm un om prin prisma a ceea ce vedem de la distanţă sau întrezărim prin ferestre. Cred că fiecare încăpere are o candelă aprinsă undeva, lăsată la vedere sau rătăcită cine ştie pe unde. Cu toţii avem umbre înlăuntru nostru, dar aceasta e tocmai dovada că, undeva, avem şi lumină. Poate că uneori, când baţi la o uşă şi crezi că dincolo de ea nu e nimeni, e de fapt doar neputinţa cuiva de a ajunge să îţi deschidă...  şi tot ce are nevoie este ca tu să crezi în el. 

                                                                                                                 A. F.

                                                                                                                                                                                     Foto - google.ro