Ecou

                  O sa fiu oaspete în sufletul tău de câte ori mă vei chema. Nu am să-ţi forţez ferestrele să se deschidă şi nici la uşă n-am să bat de prea multe ori. De mă vei pofti înăuntru, am să mă descalţ la intrare şi-am să-ţi spun cu zâmbetul pe buze: ,,Bună ziua, om drag! Bun găsit!”. Şi de-mi vei oferi un pahar cu apă, n-am să te refuz, pentru că mai tot timpul mi-e sete de râul ce trece prin tine.

                     Să mă ierţi, uneori hainele mele sunt ude pentru că acolo, de unde vin eu, mai plouă. Alteori ninge. Chiar dacă mă descalţ, câţiva fulgi s-ar putea să-ţi cadă pe podea sau poate vreo pală de vânt să intre pe furiş cu mine, să stingă ceea ce tu te străduieşti să păstrezi aprins. Alteori, poate adun în mine prea mult soare şi vin, trezind prea dintr-odată umbrele de prin prejur.

                         Uneori, ştiu. Alteori… nu înţeleg.

                     De fiecare dată când vei auzi bătăi de inimă în uşă, să  ştii  că  te  caută sufletul meu. Nu trebuie să deschizi decât dacă mă primeşti întreagă, pe mine, aşa cum sunt eu. Altfel... las-o închisă! Deşi, uneori simt că dacă ar fi să nu te mai găsesc vreodată, te-aş căuta prin nicăieri, până m-aş pierde şi pe mine.                        
                                                                                        A. F.