- ,,Iubind pe cineva, l-ai luat în sufletul tău fără ca el să piardă ceva.”- Nicolae Iorga

29 iunie 2015

Pâinea noastră, cea de toate zilele...


              Asta era ziua noastră. Era ziua mea şi a lui. Era ziua în care eu şi el ne sărbătoream ziua de nume. Era acel ceva al nostru, ca o pâine aburindă ruptă în două, o inimă caldă, împărţită cu atâta drag între noi. Îl chema Paul şi a fost tatăl meu. Numele meu de botez este Paula şi sunt copilul lui. Uneori simt asta ca o prelungire a unei părţi din el în lume. Ce ciudat sună, el a fost tatăl meu, eu încă sunt copilul lui…. 
               Şi apropo de pâine aburindă…  Îmi aduc aminte de un moment tare drag. Venisem din provincie în Bucureşti, să mă înscriu la facultate. Tata mă însoţea. Eram o puştoaică cu un rucsac plin cu idealuri şi visuri de împlinit (o parte, încă le mai port cu mine). Aveam o viaţă de trăit şi elanul celor 18 ani.  După patru ore de mers cu trenul şi alte câteva de orbecăit prin Bucureşti, stat la rând prin facultate, xerox şi staţii de tramvai, într-o zi nefiresc de caldă de septembrie, am intrat ca niste lupi flămânzi într-o alimentară. Ţin minte ca şi cum ar fi aievea. A cumparat o pâine caldă şi zece felii de parizer. Doamne, cât de bine miroseau! Ne-am găsit un loc, undeva, între nişte străduţe din apropierea gării şi ne-am aşezat pe un gărduleţ de metal. Am împărţit pâinea în două şi am mâncat cu atâta poftă acele feliuţe de parizer de parcă nu exista ceva mai bun pe pământ. Muşcam şi ne priveam în ochi, pufnind în râs unul de altul, ca doi copii care fac o poznă. Nu mai conta nimic şi nimeni în jur, lumea noastră se restrânsese la noi doi şi foamea noastră. La râsul nostru. La bucuria noastră. La noi. Şi acest ,,noi” era atât de rar, atât de puţin ne întâlneam fără să trecem în grabă unul pe lângă celălalt…
                   E ziua noastră tată! Hai să o împărţim ca altădată! Ia-mă în braţe, sărută-mă pe frunte şi împarte inima ta aburindă cu mine! În sufletul meu e loc destul pentru o nouă poveste. De oriunde ai fi, tu rosteşte-o, eu te aud!
                                                                                     A. F. 

4 comentarii:

carla spunea...

Foarte frumoasa poveste de dragoste !!!:) Ce frumoasa ar fi lumea daca cu totii ne-am iubi la fel parintii.... si pe toti cei de langa noi...

Clara Iubire spunea...

Minunata amintire! :)

Csandra spunea...

Emotionant, mi-au dat lacrimile.. Da, lumea ar fi mult mai frumoasa cu asemenea parinti si asemenea copii

Daiana spunea...

<3

- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi