,,Înţelepciunea nu este altceva decât durere vindecată." Robert Gary Lee
17 ianuarie 2013
16 ianuarie 2013
12 ianuarie 2013
11 ianuarie 2013
7 ianuarie 2013
21 decembrie 2012
Sărbători fericite!
Ești alb și rece, ai toate semnele că ai fi un om sincer. Îmi plac oamenii
sinceri și calzi, vreau să zic... calzi sufletește.
Chipul tău emană o căldură pe care nicio zăpadă n-o poate stinge. Îmi plac
ochii tăi negri și profunzi, puuuuțin cam prea apropiați, parcă. Dar nu m-ar
deranja să mă vezi dublu, la urma urmei, sunt drăguță, nu-i așa? Stai, gata,
s-a aranjat, acum e bine. Important e să aibă amândoi aceeași direcție. Hm,
hm..., scuze...!
Deci, mă vezi? Dacă da, dă din mătură. OK, înțeleg, ești împietrit de emoție. Ești un om sensibil. Și, pe deasupra, știi să taci când îți vorbesc, e super! E atât de plăcut să te auzi, să nu te bruieze nimeni! Hei, știi, mie nu îmi place iarna, dar când știu că vin Sărbătorile parcă mi se umple tot sufletul de bucurie, înțelegi? Și când ninge... totul e magic și intens, și viu, și aproape... și... și... reeece. Zău că vreau să te îmbrățișez, dar deja tremur toată. Asta nu înseamnă că nu îmi placi, deși... cred, totuși, că... ești puțin... cam tăcut? Știu că ți-am spus că îmi place să mă aud vorbind... dar, dacă mă gândesc mai bine, aș vrea să spui și tu ceva, orice. Nu vrei?! Ți-e, poate, prea frig?! Nu cred, nu tremuri, ba chiar pari că te simți foarte bine, chiar dacă e un ger năprasnic. Eu abia stau. Mda, păi, ce să mai spun? Cam asta e. Eu... mă duc. Plec... acum. Dar nu îmi pare rău că m-am oprit să vorbesc cu tine. Oricum, nu aveam o direcție anume... și nici cu cine să vorbesc. Aveam nevoie de un prieten, unul căruia să îi spun că sunt fericită, că sunt entuziasmată ca un copil și că, deși tremur, în sufletul meu e multă, multă căldură! Îmi doream doar să împart asta cu cineva. Nu spui nimic? Ei, eu ți-am spus, ...acum știi. Simt că înțelegi tot, ochii tăi nu mint, fie ei și de cărbune. Așadar, rămâi cu bine! Poate mai trec mâine să te vad. Ai vrea? Nu?! Mă rog... SĂRBĂTORI FERICITE și ție... ! Și, chiar și așa, îți mulțumesc că mi-ai ieșit în drum!
Deci, mă vezi? Dacă da, dă din mătură. OK, înțeleg, ești împietrit de emoție. Ești un om sensibil. Și, pe deasupra, știi să taci când îți vorbesc, e super! E atât de plăcut să te auzi, să nu te bruieze nimeni! Hei, știi, mie nu îmi place iarna, dar când știu că vin Sărbătorile parcă mi se umple tot sufletul de bucurie, înțelegi? Și când ninge... totul e magic și intens, și viu, și aproape... și... și... reeece. Zău că vreau să te îmbrățișez, dar deja tremur toată. Asta nu înseamnă că nu îmi placi, deși... cred, totuși, că... ești puțin... cam tăcut? Știu că ți-am spus că îmi place să mă aud vorbind... dar, dacă mă gândesc mai bine, aș vrea să spui și tu ceva, orice. Nu vrei?! Ți-e, poate, prea frig?! Nu cred, nu tremuri, ba chiar pari că te simți foarte bine, chiar dacă e un ger năprasnic. Eu abia stau. Mda, păi, ce să mai spun? Cam asta e. Eu... mă duc. Plec... acum. Dar nu îmi pare rău că m-am oprit să vorbesc cu tine. Oricum, nu aveam o direcție anume... și nici cu cine să vorbesc. Aveam nevoie de un prieten, unul căruia să îi spun că sunt fericită, că sunt entuziasmată ca un copil și că, deși tremur, în sufletul meu e multă, multă căldură! Îmi doream doar să împart asta cu cineva. Nu spui nimic? Ei, eu ți-am spus, ...acum știi. Simt că înțelegi tot, ochii tăi nu mint, fie ei și de cărbune. Așadar, rămâi cu bine! Poate mai trec mâine să te vad. Ai vrea? Nu?! Mă rog... SĂRBĂTORI FERICITE și ție... ! Și, chiar și așa, îți mulțumesc că mi-ai ieșit în drum!
20 decembrie 2012
19 decembrie 2012
17 decembrie 2012
13 decembrie 2012
De iarnă
Afară ninge viscolind peste primăvara
ce va urma să vină. În sufletul meu e cald, iar ecoul tăcerii mele acoperă
gingaș toamna ce abia a trecut. Răstălmăcire de cuvinte agățate beteală în
răvășirea timpului.
Îmi pare că iarna miroase a iasomie, o simt încântându-mi
nările cu parfumul ei tare, pătrunzător... și alb. Albă, o lume albă și tăcută.
O lume rece privită prin sticlă de căldura unui suflet. Privesc totul ca pe un
glob imens de Crăciun în care fulgii de nea aleargă neobosiți după răsucirea
unei cheițe. Mă bucur ca un copil. Îmi las ticăitul inimii ca melodie de fundal
și ținând între pleoape întreaga neclintire în continuă mișcare, mă risipesc
hohotind de încântare peste lumea albă, sculptându-mă fulg în decor,
răscolindu-l.
11 decembrie 2012
10 decembrie 2012
6 decembrie 2012
Sfințenie
Mănăstirea SIHĂSTRIA
http://destinatiituristicero.blogspot.ro/search/label/M%C4%83n%C4%83stirea%20SIH%C4%82STRIA
3 decembrie 2012
30 noiembrie 2012
29 noiembrie 2012
27 noiembrie 2012
26 noiembrie 2012
22 noiembrie 2012
20 noiembrie 2012
19 noiembrie 2012
Vânt de toamnă
Simt că nu mai am timp, că mă pierd undeva între
clipe şi forme fără măcar să mă conving că exist. Nici măcar nu îmi dau seama
dacă mi-e rău sau mi-e bine. Sunt ca o frunza ruginie în cadere, ...alunec
fără să mă duc în jos, poate doar înainte sau înapoi, dusă de vânt. Uneori e obositor
acest balans orb, lipsit de voință, cel
puţin în aparenţă. Mă plimb, efemeră din naştere, plutind şi contemplând toamna
răscolită printre oameni.
E
frig, târziu şi eu m-am rătăcit puţin.
17 noiembrie 2012
15 noiembrie 2012
14 noiembrie 2012
13 noiembrie 2012
11 noiembrie 2012
Gând de seară
Ții
minte când mă țineai de mână înfruntând marea cea mare, răscolind cu trupurile
ude nisipul purtat de vânt? Cum, ca niște școlari cuminți, scriam cu tălpile sărutări
pe plajă, peceţi aliniate cuminți pe coli ude, imaculate în așteptare? Nu mă gândeam, pe atunci, că acele clipe se vor duce, că vor alerga îndepărtându-se continuu,
ignorând privirea noastră aruncată îndărăt. Încă mai port, lipit de mijloc, brațul
tău şi nu am îngăduit ochilor tăi să mă piardă vreo clipă.
Bună seara, dragul
meu! Sunt eu, forma udă în mișcare de atunci. Încă mă înfășor în jurul tău și
te sărut când pleci pe ușa dimineața.
9 noiembrie 2012
8 noiembrie 2012
4 noiembrie 2012
Alunecare
Crezi că atunci când sunt tristă, aş putea să mă rezem de umărul
tău? Crezi că ai putea să mă înţelegi fără să mă rogi să-ţi spun cuvinte… şi fără
să te întristezi la rândul tău? Atunci când doare, sufletul devine neputincios
de ursuz. Hm, aproape jalnic. Crezi că ai putea să-l convingi să-ţi deschidă o
fereastră, să se lase atins, să-l faci să nu mai ţipe, să te asculte cum taci? Am
nevoie de zâmbetul tău, să curgă prin mine simplu şi cald, ca un zbor de
fluture. Doar pentru o clipă, cât îmi adun gândurile şi reuşesc să mă strecor
înapoi în mine. Poţi tu să te opreşti puţin când treci prin viaţa mea? Ai putea?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
- ,,În inima omului se află începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor.” Lev Tolstoi





.jpg)














g.jpg)








.jpg)