Îmi doream să ningă! Mi-era dor de zăpadă, de albul şi de ,,răceala" ei. Mi-era dor să mă zgribulesc între mânecile unui palton şi să mă strâmb când vreun fulg buclucaş îmi alunecă pe lângă guler atingându-mi pielea. Mi-era dor să aud scrâşnetul zăpezii sub bocanci şi să-mi arunc braţele, în cel mai haios mod cu putinţă, atunci când o nouă tentativă de contact cu solul se anunţă printr-un ,,uşor” dezechilibru. Să privesc cerul cum cade alb, neincetat peste mine şi să las fulgii imenşi să-mi cadă pe chip ca în cel mai profund sărut. Şi mi-era dor să aud liniştea aceea profundă în care parcă totul încetineşte, totul respiră ecoul molatec făcut de căderea fiecărui fulg.
E iarnă şi ninge cu adevărat! Uitasem cum e când ajungi înfrigurat acasă şi să bei o cană de vin fiert ca apoi, să te laşi în voia mirosului de scorţişoară când te cuibăreşti în pat la culcare. Copilul din mine e fericit! Noapte buna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu